Cartel Afla cere impozitarea bancilor prin taxa pe tranzactiile financiare!

18 ianuarie 2010

"Cartel Alfa" solicita clasei politice ca in negocierile ulterioare cu FMI si in cadrul viitoarelor consultari intre decidentii politici ai României sa aiba in vedere ca nu numai cetatenii trebuie sa plateasca efectele crizei, ci si bancile, cerând introducerea taxei pe tranzactiile financiare. In apelul adresat clasei politice, Parlamentului, premierului si sefului statului, Comitetului Confederal al Confederatiei "Cartel Alfa" solicita sa se aiba in vedere faptul ca nu numai cetatenii trebuie sa plateasca "pentru consecintele unei crize de care nu sunt responsabili".

"In mod echitabil, sarcina salvarii din impasul economic ar trebui sa fie transferata in mod direct si bancilor. De aceea, introducerea taxei pentru tranzactiile financiare, ca modalitate de stopare a comportamentelor riscante ale bancilor, ar trebui sa devina o prioritate, nu numai a oficialilor europeni, a sindicatelor reprezentate de Organizatia Mondiala a Muncii, ci si a Guvernului României", se arata intr-un comunicat de luni al "Cartel Alfa".

De altfel, sindicalistii precizeaza ca reprezentantii Fondului Monetar International au primit mandat la nivel international pentru a gasi, accepta si implementa, dupa o serie de consultari cu sindicatele, precum si cu alte organizatii ale societatii civile, masuri pentru reglementarea introducerii taxei pe tranzactiile financiare.

In cadrul ultimei reuniuni a G20 s-a convenit asupra faptului ca, desi exista semne de stabilizare, masurile extraordinare de combatere a crizei economice si financiare trebuie sa ramâna in vigoare pâna in momentul in care redresarea va fi complet asigurata, iar pentru aceasta este nevoie de dezvoltarea unor strategii credibile si coordonate pentru iesirea din criza, subliniaza sindicalistii.

"Având in vedere ca previziunile, inclusiv la nivel international, indica persistenta unor incertitudini si fragilitati, estimându-se ca situatia sociala si somajul se vor deteriora si mai mult in anul 2010, Comitetul Confederal al «Cartel Alfa» sustine adoptarea urgenta a unor masuri pentru limitarea viitoarelor riscuri din sistemul financiar, masuri care sa se concretizeze prin adoptarea unei taxe globale asupra tranzactiilor financiare, cunoscuta sub denumirea de Taxa Tobin, al carei scop este penalizarea pe termen lung a speculatiilor valutare", a precizat sursa citata.

Potrivit sindicalistilor, chiar si cu rata fixa de aplicare stabilita la un nivel inferior pentru a nu impiedica investitiile in productie, o taxa pe tranzactiile financiare ar avea un potential imens pentru generarea de venituri considerabile si consecvente care ar putea contribui la finantarea masurilor de salvare si a programelor pentru crearea locurilor de munca sau atingerea obiectivelor universale, cum ar fi cele pentru dezvoltarea masurilor de atenuare si adaptare la schimbarile climatice in tarile aflate in curs de dezvoltare.

Reprezentantii "Cartel Alfa" mentioneaza ca acesta este si spiritul in care, la ultima reuniune a sefilor de stat si de Guvern membri ai G20, care s-a desfasurat la Pittsburg, in 24-25 septembrie 2009, s-a decis pregatirea unui studiu care sa ia in considerare maniera in care sectorul financiar poate asigura o contributie puternica si substantiala prin introducerea acestei taxe.

Rezultatul acestui studiu urmeaza a fi prezentat la urmatorul summit G20, care se va desfasura in iunie 2010 la Toronto, in Canada.

"Speram ca pâna la acea data, România sa fi rezolvat, in plan intern, problema mutarii poverii financiare de pe umerii cetatenilor sai. Precizam ca mai multe tari au introdus deja o anumita forma de impozit pe tranzactiile financiare, cum ar fi «taxa de timbru» sau alte taxe privind achizitiile de actiuni in cadrul tranzactiilor bursiere, aplicate de catre tarile care sunt importante centre financiare din intreaga lume", potrivit sursei citate.

In opinia sindicalistilor "Cartel Alfa", introducerea taxei pe tranzactiile financiare este o masura cu puternic si benefic impact social si reprezinta o modalitate sigura de generare a veniturilor necesare "finantarii costurilor de recuperare economica si inlesnirii reducerii fluxurilor masive de capital speculativ ce au jucat un rol extrem de negativ in declansarea crizei economico-financiare, permitând extinderea acesteia la nivel global".

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro