Carrefour Vitan a costat 12 milioane de euro

30 iunie 2008

Carrefour va deschide maine un nou hipermarket în Bucureşti, al 15-lea din România şi al şaselea din Capitală, în cadrul centrului comercial Vitantis, din cartierul Vitan, în urma unei investiţii de circa 12 milioane euro, a anunţat retailerul francez. Hipermarketul, cu o suprafaţă de vânzare de 4.000 de metri pătraţi, va avea 36 de case marcat şi 2.000 de locuri de parcare gratuite, se arată într-un comunicat al Carrefour. Pentru Carrefour Vitan au fost create 300 de locuri de muncă noi.

În intervalul 2008-2009, retailerul urmează să deschidă noi hipermarketuri Carrefour în Oradea, Buzău, Sibiu, Deva, Brăila, Iaşi, Constanţa şi Bucureşti, se mai arată în comunicat.

 

Totodată, Carrefour intenţionează să rebranduiască în acest an magazinele din reţeaua Artima, preluată în toamna anului trecut de la fondul de investiţii Enterprise Investors, pentru 55 milioane de euro, sub conceptul Carrefour Express. Compania a dechis până în prezent cinci supermarketuri Carrefour Express, din totalul de 21 de magazine Artima.

 

Carrefour este lider pe formatul de hypermarket în Romania, realizând în 2007 o cifră de afaceri de 866 milioane de euro, cu o creştere de 42,2% faţă de 2006. În acest an, Carrefour se aşteaptă să depăşească pragul de un miliard de euro.

Prima etapă a proiectului Vitantis a fost inaugurată în 2006, când a fost deschis magazinul Praktiker. Inaugurarea Carrefour marchează a doua fază a investiţiei, în afară de hipermarket urmând să fie deschise marţi primul magazin Technomarket din Bucureşti şi o galerie de magazine. În luna septembrie, va fi deschis în cadrul aceluiaşi proiect magazinul de mobilă Bontas şi restul galeriei comerciale, distribuite pe două nivele, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 11.300 metri pătraţi.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro