Carrefour si Flamingo isi anunta prezenta in viitorul centru comercial Grand Arena

14 iulie 2008

Centrul comercial Grand Arena, localizat in partea de sud a Bucurestiului, in cartierul Berceni, preconizat  a-si deschide portile pana la sfarsitul acestui an, atrage jucatori importanti de pe piata de retail. Doua nume care si-au anuntat prezenta sunt Carrefour si Flamingo, cel de-al doilea printr-un magazin Flanco World.
 
Carrefour, primul grup de distributie din Europa si al doilea din lume, conform prezentarii proprii, anunta investitia a 20 de milioane de euro in primul hypermarket Carrefour din zona de sud a Bucurestiului. Acesta va fi cel de-al saptelea din Capitala, cu inaugurare programata spre sfarsitul acestui an in cadrul centrului comercial Grand Arena.
Suprafata de vanzare la Carrefour Grand Arena va fi de 7.880 mp. Viitorul hypermarket va pune la dispozitia clientilor 42 de case si 1.200 locuri de parcare gratuite.
'Zona de sud a Bucurestiului a fost aleasa de noi datorita potentialului mare de dezvoltare', a declarat Patrice Lespagnol, director general Carrefour Romania.
Pana in 2009, vor fi deschise hypermarketuri Carrefour in Oradea, Buzau, Sibiu, Deva, un al doilea hypermarket la Braila, Iasi si Constanta.
Pe langa hypermarketuri, Carrefour opereaza pe segmentul de supermarketuri - prin preluarea celor 21 de magazine Artima, care vor deveni Carrefour Express pe parcursul acestui an.

Pe langa Carrefour, si compania Flamingo, unul dintre cei mai importanti retaileri de produse electronice, electrocasnice si IT&C din Romania, isi anunta prezenta in viitorul centru comercial Grand Arena, printr-un magazin Flanco World. Investitia se va ridica la suma de 1,5 milioane de euro si va reprezenta cel mai mare magazin Flanco World din reteaua existenta.
'Anul acesta, dorim sa continuam extinderea lantului de magazine cu suprafete de vanzare mari, sub brandul Flanco World, prin prezenta in cele mai importante centre comerciale din Romania, Grand Arena fiind unul dintre proiectele vizate in acest sens', a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo International.

Deschiderea magazinului Flanco World este preconizata pentru perioada noiembrie-decembrie.
In prezent, reteaua Flanco World are 21 de unitati in toate regiunile tarii.
Grupul Flamingo International activeaza pe piata din Romania din anul 1994, avand ca principal obiect de activitate comertul de produse IT&C, electronice si electrocasnice.
Reteaua Flanco World inseamna magazine cu suprafete de vanzare mari, de 1.000 - 3.000 mp. Grupul Flamingo, detinatorul retelei, ofera servicii de creditare, consultanta in vanzari, servicii de intretinere si service.
Infiintat in anul 2002, FDC (Flamingo Distribution Center) este, conform prezentarii proprii, liderul segmentului de distributie de componente IT din Romania, incluzand in portofoliul sau 5.000 de repere IT&C si audio-video pe piata locala.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro