uleiul de argan este nelipsit din compoziţia produselor de îngrijire şi machiaj de cea mai bună calitate. Şi uleiul de jojoba şi avocado se bucură de aceeaşi popularitate, iar uleiul din seminţe de struguri şi cel din migdale au început să câştige teren în lupta cu îmbătrânirea pielii.
Egiptenii au fost primii care au descoperit, în urmă cu 4.500 de ani, efectele extraordinare pe care aceste uleiuri esentiale şi cele aromatice le au asupra pielii, părului, dar şi psihicului, beneficiile aromoterapiei fiind de necontenstat. Rănile se vindeau mult mai uşor dacă pielea era unsă cu amestecuri variate de uleiuri din plante, cel de măsline fiind ingredientul-cheie, părul era şi el îngrijit cu ajutorul uleiurilor, iar primenirea fizică şi împlinirea spirituală erau completate de băile parfumate cu uleiuri esenţiale din tămâie, smirnă, scorţişoară, ienupăr sau lemn de cedru.
Istoria uleiurilor esentiale
Papirusul Ebers (după numele celui care l-a descoperit în 1817), datând de la 1500 î.Ch., este un adevărat compendiu medical care ilustrează peste 800 de remedii diferite şi prescripţii medicale, din care, în cele mai multe dintre ele, erau folosite uleiurile esenţiale. De exemplu, amestecurile de smirnă, miere şi mir erau utilizate pentru a atenua infecţiile pielii şi pentru a regenera pielea sensibilă din zona gâtului. În zilele noastre, uleiurile esenţiale se extrag din flori, frunze, fructe, seminţe şi rădăcini, cele mai utilizate fiind uleiurile de lavandă, rozmarin, iasomie, trandafir, portocală, menta, bergamotă, fiind, de regulă, diluate în uleiuri vegetale (o picătură de ulei esenţial se diluează în cinci picături de ulei vegetal) sau amestecate cu loţiunile şi cremele pentru faţă şi corp pentru că sunt foarte concentrate şi pot arde pielea.
Extracte din plante care fac minuni
– Uleiul de avocado: este recomandat oricărui tip de ten, îndeosebi celui uscat ÅŸi sensibil, datorită conÅ£inutului ridicat de vitamine A, B, D, E, potasiu, lecitină, beta-caroten, Omega 3. Stimulează producÅ£ia de colagen, este un puternic antioxidant ÅŸi protejează pielea de arsurile solare ÅŸi deshidratare.
– Uleiul din sâmbure de caise: are aproape aceeaÅŸi textură ÅŸi proprietăţi ca ÅŸi uleiul de migdale, fiind extrem de eficient în combaterea ridurilor ÅŸi întârzierea îmbătrânirii pielii. ConÅ£ine acizi graÅŸi esenÅ£iali, acid linoleic ÅŸi Omega 6, dar ÅŸi vitamine ÅŸi minerale care îi conferă proprietăţi revitalizante.
– Uleiul din seminÅ£e de struguri: este foarte bogat în antioxidanÅ£i ÅŸi face minuni pentru piele, dat fiind rolul său în menÅ£inerea elasticităţii epidermei, în combaterea ridurilor ÅŸi vindecarea acneei sau a eczemelor. GrăbeÅŸte vindecarea rănilor ÅŸi cicatricelor pielii, hidratează ÅŸi îmbunătăţeÅŸte circulaÅ£ia sângelui.
– Uleiul de jojoba: este un miracol pentru piele, având în vedere că reglează producÅ£ia de sebum în cazul tenului gras ÅŸi îl hidratează pe cel uscat, fiind potrivit ÅŸi pentru pielea sensibilă sau cea cu probleme, gen acnee, dermatite ÅŸi eczeme.
– Uleiul de argan: este cel mai rar ulei din lume, numit ÅŸi “aurul lichid al Maroculuiâ€, ÅŸi, prin urmare, ÅŸi foarte scump, eficienÅ£a sa în industria cosmetică fiind dovedită de multitudinea brandurilor de renume care l-au inclus în compoziÅ£ia produselor cu rol antiaging ÅŸi antirid. Are proprietăţi antioxidante ÅŸi este bogat în vitamina E, acizi graÅŸi (Omega 3, Omega 9 ÅŸi Omega 6), iar studii recente au dezvăluit ÅŸi eficienÅ£a extraordinară pe care o are asupra întineririi pielii ÅŸi extractul de celule stem obÅ£inut din mugurii de argan. PhytoCellTec Argan, prezent în gama GreenStem lansată recent de Cosmetic Plant, este un extract de celule stem obÅ£inut din muguri de argan, capabil să protejeze ÅŸi să vitalizeze cele mai preÅ£ioase celule stem ale pielii. Astfel, matricea dermică este refăcută ÅŸi fermitatea pielii este mult îmbunătăţită, ridurile fiind diminuate considerabil chiar ÅŸi după câteva săptămâni. Celulele stem vegetale pot reda celulelor stem dermice capacitatea de a se reînnoi ÅŸi de a forma noi celule cu rol în sinteza de colagen ÅŸi elastină, astfel pielea devine fermă, elastică ÅŸi suplă.
– Uleiul din seminÅ£e de susan: este potrivit pentru toate tipurile de ten ÅŸi pare a avea formula perfectă ÅŸi, implicit, beneficii multiple: protejează pielea împotriva arsurilor solare, hidratează epidermă, reglează producÅ£ia de sebum, nu astupă porii, combate ridurile, întârzie îmbătrânirea pielii, regenerează celulele epidermei, este un puternic antioxidant.
– Uleiul de măsline extravirgin: pe lângă vitamine A, E, polifenoli, agenÅ£i antioxidanÅ£i, luteină, uleiul de măsline conÅ£ine scualen, un hidratant puternic cu rol în reglarea producÅ£iei de sebum.
» Preluat de pe LivePr.ro – Care sunt cele mai bune uleiuri esentiale
