Card de credit de la Oriflame

15 octombrie 2007

Compania de cosmetice Orifalme si firma FinGroup Credit, cea care a lansat Fill&Go la Rompetrol, au lansat un card de credit sub licenta MasterCard. Noul card Oriflame poate fi utilizat atat in tara cat si in strainate. Cardul de credit "Beauty made easy” are dobanda 0% in perioada de gratie valabila 55 de zile si o limita maxima de credit de 10.000 euro, echivalent in lei, se arata intr-un comunicat de presa. Ce aduce nou acest card sunt reducerile valabile pentru clientii care aleg sa faca plati la partenerii care au conceput produsul. Reducerile pot ajunge si la 20%.

"Cardul de credit "Beauty made easy" are toate avantajele unui card de credit cu utilizare internationala: plata cu 0% dobanda la produsele achizitionate de la comercianti - cu conditia rambursarii integrale a sumei utilizate in decursul perioadei de gratie, pana la 55 de zile de la retragere perioada de gratie pentru tranzactiile comerciale, si o limita de credit de maxim 10.000 de euro (echivalentul in lei)", se arata intr-un comunicat al firmelor.

Directorul general al Cosmetics Oriflame Romania, Monica Tatoiu, a declarat ca piata cosmeticelor a crescut in primele sase luni cu 8-10%, la 300 de milioane de euro, iar la finele anului ar putea ajunge la 700 de milioane de euro. Estimarile pentru noul card sunt cu adevarat importante - 1.500 de carduri emise pana la finele anului si peste 40.000 de unitati in urmatorii cinci ani.

FinGroup estimeaza ca va avea, la finele anului, un portofoliu de creante de 4,5 milioane de euro, pentru cele doua produse deja lansate si inca unul, care va fi prezentat in urmatoarele saptamani.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro