Capsunarii romani nu mai sunt pe picior de egalitate cu investitorii straini

La finele anului trecut valoarea totala a investitiilor straine aduse in tara a trecut de 5,2 miliarde de euro. In tot acest timp romanii din afara granitelor munceau, reusind sa ridice cu totii un munte de 4,14 miliarde de euro. Termenul de "capsunar" nu este adresat doar celor care au plecat... sa culeaga pe meleaguri straine astfel de fructe. Este o notiune pe care am inceput sa o folosim cu totii atunci cand vorbim de romanii emigrati pentru a castiga bani in afara tarii. Ca muncesc in costructii, ca au plecat ca militari in razboaiele altora, ori ca sunt cadre medicale, banii ce ajung in tara de pe urma muncii lor par sa echivaleze cu 4.8% din PIB-ul Romaniei.

Ce fac romanii cu banii castigati in afara? Este clar ca toti au plecat din lipsa de bani. Dar odata cu portofelele pline, care este pasul lor urmator? Aproape toti trimit o parte din bani acasa. Si treptat li se ridica o casa, in curte le apare si o masina, iar celor care au plecat restantieri li se achita datoriile. Toate aceste sume de bani cumulate au reusit sa ajunga din urma totalul investitiilor straine ce au fost realizate in tara in decursul anului trecut. Dar de ceva vreme se pare ca cele 2 milioane de romani plecati nu prea mai par a contribui la dezvoltatea nivelulul de trai in tara prin tranzactiile facute spre casa. Pentru ca banii trimisi in tara devin din ce in ce mai putini. 

Cu cat timpul pe care romanii il petrec departe de tara creste, cu atat sumele de bani pe care le trimit scad. Acesta schimbare este datorata faptului ca in tot acest timp prin banii trimisi au fost deja construite casele pentru care ei s-au dus sa munceasca. In acelasi, multi dintre ei, avand acolo o situatie stabila nu au ezitat sa isi aduca si familia.

Nici macar pentru casatorie ei nu mai revin in tara. Daca ar fi sa luam Iasiul ca exemplu de judet din tara, confom datelor Oficiului Stariii Civile, iesenii plecati in strainatate la munca prefera sa nu se mai intoarca acasa pentru a oficializa starea lor matrimoniala. In aceste luni ale anului au fost inregistrate aproape 140 de casatorii si 276 de copii nascuti in afara granitelor tarii. Daca este sa luam in considerare faptul ca la nivel national din 14 familii de romani una are cel putin un membru plecat,  atunci este usor sa anticipam de ce efectele pozitive ale migratie a fortei de munca inceteaza sa se mai resimta.

Pentru acest an, se pare ca investitorii straini nu par a mai avea concurenta la sumele de bani introduse in tara. Nu ca ar fi fost vorba de concurenta intre aceste doua segmente. Daca in primele luni din 2005 in Romania au fost varsate 1,189 de miliarde de euro, in aceeasi perioada a acestui an volumul total a inregistrat o pierdere de 72 de milioane de  euro. Astfel "capsunarii" se instraineaza din ce in ce mai mult si chiar daca era involuntara, participarea lor la imbunatatirea nivelului de trai se apropie de final.

Ana Zidarescu
[email protected]

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro