În România, instanțele sunt chemate să suplinească mecanismele care ar trebui să asigure accesul la medicamente și tratamente compensate. Ele își îndeplinesc rolul constituțional de garant al drepturilor, dar frecvența tot mai mare a unor astfel de situații ridică problema unei posibile „judicializări” a accesului la tratament. Dreptul la sănătate riscă să devină, în practică, dependent de accesul la resurse juridice, de durata procedurilor și de capacitatea individuală de a susține un litigiu.
Când instanțele devin poarta de acces la tratamente: O problemă sistemică, nu un caz izolat
