Parlamentul de la Sofia a ratificat, vineri, acordul de participare a Bulgariei la proiectul gazoductului 'South Stream', care urmeaza sa transporte gaz natural rusesc pentru Europa, transmite BTA. Acordul a fost ratificat de legislativul de la Sofia cu 140 de voturi pentru, 47 contra si doua abtineri. Partidele de opozitie au apreciat ca ratificarea acestui acord contravine pozitiei Uniunii European fata de monopolurile energetice. in plus, opozitia sustine ca beneficiile economice ale acordului nu au fost inca dovedite.
Acordul vizand participarea Bulgariei la acest proiect de 10 miliarde de euro, derulat de grupul rus Gazprom si grupul italian ENI, a fost semnat de guvernul bulgar la data de 18 ianuarie 2008 cu prilejul unei vizite la Sofia a fostului presedinte rus Vladimir Putin. Pentru a intra insa in vigoare, acordul avea nevoie de aprobarea legislativului de la Sofia.
Documentul privind participarea Bulgariei la proiectul 'South Stream' a fost semnat pentru o perioada initiala de 30 de ani, cu posibilitatea reinnoirii pentru perioade de cate cinci ani.
Intelegereal prevede ca partea bulgara sa participe in proportie de 50 la suta la o companie cu capital mixt, ce va fi inregistrata in Bulgaria, si va gestiona utilizarea echipamentelor de infrastructura. Cele doua companii care vor infiinta noul joint venture sunt 'Bulgargaz Holding' si 'Gazprom'.
La sfarsitul anului 2007, grupul rus Gazprom, cel mai mare producator mondial de gaze naturale, si compania italiana Eni au convenit infiintarea unei companii in valoare de 10 miliarde euro care se va ocupa de constructia gazoductului South Stream. Proiectul South Stream este sustinut deja de Rusia, Serbia, Ungaria si Bulgaria, ultimele doua state fiind prezente si in proiectul concurent Nabucco. Beneficiind de sprijinul UE, Nabucco este un proiect de 4,6 miliarde euro care vizeaza transportul de gaze naturale din zona Marii Caspice catre Europa prin Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria.
South Stream va pleca din Rusia si, via Marea Neagra, va ajunge in Bulgaria, de unde se va imparti in doua ramificatii: una spre Grecia si Italia si a doua spre Austria si Grecia. Capacitatea maxima a conductei South Stream este de 30 miliarde metri cubi, iar primele livrari sunt programate penrtu anul 2013 sau 2014.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro