Bucurestiul - inchis pentru renovare

9 februarie 2007

Edilii Bucurestiului au la dispozitie, pentru 2007, peste 1,6 miliarde de euro - potrivit proiectului de buget supus dezbaterii publice, incepand de vineri - jumatate din aceasta suma fiind alocata pentru lucrari de investitii in infrastructura rutiera a orasului. Investitiile de un miliard de euro promise anul trecut de edilii bucuresteni vor fi cheltuite, incepand din primavara - dupa aprobarea bugetului orasului -, cand incep lucrarile de asfaltare pe 159 de bulevarde ale Capitalei, precum si lucrari de modernizare si constructie a unor pasaje rutiere.

Potrivit proiectului de buget pe anul 2007 - afisat, incepand de saptamana aceasta, pe pagina de internet a municipalitatii - edilii Bucurestilor au la dispozitie, pentru anul in curs, 5.369.828.000 de lei (aproape 1,6 miliarde de euro) pentru a gestiona problemele Capitalei. Mai putin de jumatate din resursele orasului sunt asigurate din bugetul local (2.181.170.000 de lei), restul reprezentand credite externe angajate de municipalitate inca din 2005, dar necheltuite anul trecut (3.013.545.000 de lei - aproximativ 900 de milioane de euro).

Din banii pe care ii au la dispoztie anul acesta, edilii bucuresteni vor investi 3,8 miliarde lei (peste 1,1 miliarde de euro) in diverse programe de modernizare, ponderea cea mai mare reprezetand-o lucrarile in infrastructura rutiera a orasului (2.476.145.000 de lei).

Bugetul pe anul in curs este cel mai mare pe care l-a avut municipalitatea vreodata, potrivit finantistilor municipali.

Sumele de care dispune orasul vor permite, potrivit lui Gheorghe Udriste, directorul Directiei Transporturi si Siguranta Circulatiei din cadrul municipalitatii, inceperea lucrarilor de "renovare" a Capitalei.

"Cu banii de care dispunem, putem spune ca orasul intra in renovare. Este, de fapt, un proces care a inceput in urma cu cativa ani, insa, in 2007, multe dintre proiectele pe hartie vor lua forma concretului pentru ca, numai pentru investitii in infrastructura, avem la dispozitie un miliard de dolari", a precizat Udriste.

Cu cele aproape 2,5 miliarde de lei (un miliard de dolari) pe care le are la dispozitie Directia Transporturi, vor incepe lucrari de asfaltare a peste 160 de artere principale, constructii de pasaje supra si subterane, precum si lucari de inlocuire a caii de rulare a tramvaielor.

Printre lucrarile importante ce se vor desfasura in acest an - unele dintre ele incepute anul trecut - se numara pasajul de la Basarab, cel de la D-na Ghica (care va asigura legatura dintre cartierele Colentina si Pantelimon) si cel de pe soseaua Pipera (care va face legatura cu bulevardul Barbu Vacarescu).

Din primavara, utilajele firmelor de constructii vor ocupa teritorii in mai toata Capitala, de la periferie spre centru. Se va lucra la supralargire bulevardelor care fac legatura cu autostrazile A1 (Bucuresti - Pitesti) si A2 (Bucuresti - Constanta), a arterei Prelungirea Ghencea-Domnesti si pe soseaua Giurgiului.

De asemenea, se va lucra la modernizarea Pietei Revolutiei, precum si la modernizarea pasajelor rutiere Muncii si Obor (liniile de tramvai vor supratraversa cele doua pasaje).

Atat in centrul Capitalei, cat si in cartiere, traficul rutier va fi dat peste cap din cauza muncitorilor care vor lucra pe bulevardele Dimitrie Cantemir, stirbei Voda, G-ral Berthlot, Luterana si Ion Campineanu, precum si pe soseaua Colentina si Calea Mosilor. De asemenea, zona ultracentrala va fi blocata timp de un an, perioada in care se vor derula lucrarile de supralargire a diametralei nord-sud Piata Victoriei - Buzesti - Berzei.

Santiere vor fi deschise, si in cartiere: se va lucra pe soseaua Nicolae Grigorescu, pe soseaua Oltenitei, Bulevardul Nitu Vasile, Bulevardul Constantin Brancoveanu, soseaua Progresului (Trafic Greu), soseaua Mihai Bravu, Bd Nicolae Titulescu, soseaua Chitilei, Ion Ionescu de la Brad sau soseaua Grozavesti.

De asemenea, principala cale de acces in cartierul Drumul Taberei (zona Razoare) va intra in renovare: Primaria vrea sa construiasca un pasaj rutier si sa supralargeasca intersectia.

La toate aceste santiere se vor adauga alte 20, in zonele ultracentrale, unde vor incepe lucrarile de amenajare a parcarilor. Potrivit proiectului municipal, cele 20 de locatii identificate de Primarie in centrul orasului ar oferi peste 14.000 de locuri de parcare. Parkingurile vor fi construite pe doua si trei nivele, costurile pentru realizarea lor fiind estimate, de municipalitate, la peste 300 milioane de euro, realizata printr-un parteneriat public-privat. Majoritatea zonelor vizate pentru construirea parcarilor sunt cele mai aglomerate din Bucuresti, respectiv Universitate, Piata Romana, Piata Amzei, Piata Revolutiei, Gara de Nord.

Daca vor reusi sa ocoleasca santierele din centru, soferii bucuresteni ar putea sa se impotmoleasca la intersectii: peste o suta de intersectii vor fi reconfigurate odata cu implementarea sistemului de management al traficului.

"Suntem pregatiti ca, in primavara, sa intram in marele proces de transformare a infrastructurii bucurestene. (...) Anul 2007 este un an greu pentru mine ca primar general. Este un an greu pentru ca voi crea un disconfort mai mare decat in 2006 bucurestenilor, dar cu perspectiva de a finaliza in 2008 toate proiectele. Imi asum riscul supararilor publice, dar nu avem alta solutie. (...) Va fi un an greu", afirma Videanu la jumatatea lunii ianuarie, dupa ce a anuntat deschiderea santierelor pentru renovarea orasului.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro