Britanicii se afla in colaps financiar, insa averea bogatasilor a revenit spectaculos!

26 aprilie 2010

Averea celor mai bogate 1.000 de persoane din Marea Britanie a crescut anul trecut cu 30%, la 335,5 mld. lire sterline (circa 385 mld. euro), mai ales pe fondul revenirii pietelor bursiere, dupa ce guvernul a injectat sute de miliarde de lire sterline in banci si economie.

Cei mai mai bogati oameni din Marea Britanie au inregistrat o crestere record a averilor lor pe parcursul anului trecut, cu aproape o treime (30%), desi o mare parte din Marea Britanie se lupta sa depaseasca problemele generate de recesiune si de sistemul bancar care a fost aproape de colaps.

Este cea mai mare crestere anuala a averilor inregistrata in cei 21 de ani de cand este publicata aceasta lista. O mare parte din crestere se datoreaza revenirii pietelor bursiere si a valorilor proprietatilor, dupa ce guvernul a injectat sute de miliarde de lire sterline in banci si in economie pentru a le scoate din criza.

Lista cu cele mai bogate persoane publicata in editia de duminica a Times releva faptul ca cei mai bogati 1.000 de oameni din Marea Britanie si-au sporit averile cu 77 miliarde lire sterline anul trecut (circa 88 miliarde euro), ridicand averea totala a acestora la 335,5 miliarde lire sterline (circa 385 miliarde euro) care echivaleaza cu mai mult de o treime din datoria nationala.

Numarul de miliardari a crescut de la 43 la 53, averile a noua dintre acestia sporind cu cel putin 1 miliard lire sterline pe parcursul ultimelor 12 luni.

"Bogatii au suportat recesiunea cu brio. Piata bursiera a crescut, fondurile speculative profita de pe urma sa. Bogatii se descurca foarte bine", a comentat realizatorul listei, Philip Beresford.

"Restul tarii va trebui sa se confrunte cu reducerea cheltuielilor publice, care are un efect nesemnificativ asupra bogatilor, deoarece nu utilizeaza servicii publice", a adaugat el. Cu toate ca revenirea este spectaculoasa, averile celor mai bogati 1.000 de oameni din Marea Britanie nu au reusit inca sa egaleze nivelul atins in 2008, cand existau 75 de miliardari in top, cu averi de 412 miliarde lire sterline.

Magnatul otelului Lakshmi Mittal se mentine si in acest an in fruntea clasamentului, averea sa dublandu-se la 22 miliarde lire sterline, datorita redresarii pietei otelului.

Boom-ul de pe pietele materiilor prime a generat cresterea averilor magnatilor din industria miniera, cu 213% in cazul lui Alisher Usmanov, la 4,7 miliarde lire sterline, in timp ce averea lui Anil Agarwal a sporit cu 583%, la 4,1 miliarde lire sterline.
Mult mai controversata este evolutia averilor unor bancheri si finantatori, dupa ce sistemul financiar a fost salvat de contribuabili de la faliment.

Managerul unui fond de investitii, Louis Bacon, se afla pe locul 49 cu o avere de 1,1 miliarde lire sterline, de la 650 milioane lire sterline anul trecut. De asemenea, Alan Howard, unul dintre fondatorii celui mai mare fond de investitii din Europa - Brevan Howard -, ocupa locul 66 cu o avere de 875 miliioane lire sterline, in crestere de la 375 milioane lire sterline.

Numerosi alti manageri de fonduri de investitii si-au sporit averile cu cel putin 50%. La apogeul crizei financiare, un manager de fond de investitii, Richard Chenevix-Trench, ar fi facut 82 milioane lire sterline intr-un an.

Cel putin 170 de persoane de pe lista si-au facut averile in primul rand prin domeniul financiar-bancar, comparativ cu 246 - prin proprietati si 229 care le-au mostenit.

Cresterea averilor are loc in contextul in care Liberal Democratii au facut un adevarat subiect de dezbatere din inegalitate si bonusurile primite de bancherii din City - centrul financiar al Londrei.

Cativa membri din lista celor mai bogati fie parasesc tara, fie ameninta ca vor face acest lucru pentru a evita plata noii taxe de 50% pe veniturile mari.

Paul Sykes, din Yorkshire, care a trecut de la dezvoltari imobiliare, cum ar fi centrul comercial Meadowhall de langa Sheffield, la silvicultura, acumuland o avere de 650 milioane lire, este unul dintre cei care se gandesc sa se mute in Noua Zeelanda.

Cu toate acestea, antreprenorii din strainatate inca mai considera atractiva Marea Britanie.

Printre noii intrati pe lista celor mai bogati oameni din Marea Britanie se numara Joseph Lau, un magnat imobiliar chinez cu o avere de 3,8 miliarde lire sterline, care a cumparat recent o casa 33 milioane lire sterline la Londra. Lui i se adauga Helene si Marianne Odfjell, surori norvegiene cu o avere de 875 milioane lire sterline, care conduc o afacere de familie de transport maritim la Londra, precum si Serghei Pugacev, cu o avere de 750 milioane lire sterline, fiind cunoscut ca "bancherul Kremlinului" pentru legaturile sale cu premierul rus, Vladimir Putin.

"Rusii prefera Marea Britanie deoarece nivelul coruptiei este scazut si pot beneficia de servicii decente", a declarat Beresford. El a mentionat, de asemenea, ca si elita oamenilor bogati din India gasesc atractiva Marea Britanie. "Ei traiesc intr-o societate de anglofili, din zonele bogate din Dehli si Mumbai, care, cu exceptia caldurii si a curry-ului, este la fel ca in Londra".

"Aici sunt vorbitori de limba engleza, exista un sistem juridic bun, iar copiii lor pot merge la scoli bune", a adaugat realizatorul clasamentului celor mai bogati 1.000 de oameni din Marea Britanie

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro