Boştină&Asociaţii îşi pregăteşte intrarea pe piaţa de audit prin înfiinţarea Boştină Accounting & Fiscal Consulting S.R.L. în urma reorganizării Boştină & Associates Financial Consulting, administratorul noii societăţi fiind numit Bogdan Popa, potrivit unor surse din companie. Boştină & Associates Financial Consulting, compania de consultanţă financiar-fiscală şi-a reorganizat activitatea în urma aderării la AGN International, una din cele mai mari reţele internaţionale de consultanţă în domeniul contabilităţii, consultanţă fiscală şi audit.
Astfel, activitatea de consultanţă financiar-fiscală şi contabilă au fost reunite într-o nouă companie Boştina Accounting & Fiscal Consulting S.R.L. al carei administrator a fost numit Bogdan Popa
"Am luat această decizie strategică în urmă unei analize de trei luni în care am simulat mai multe scenarii de maximizare a beneficiilor pe care le avem de pe urmă aderării la AGN Internaţional. Am ajuns la concluzia că, în condiţiile în care piaţa de consultanţă fiscală şi de audit din România este în creştere, clienţii, mai ales cei care vin pe filiera AGN Internaţional caută servicii extrem de specializate. Ca atare, vom concentra expertiza deja acumulată în domeniul consultanţei financiar-fiscal-contabil pentru a creşte baza de clienţi şi a ne putea dezvolta pe viitor şi pe segmentul auditului", a declarat Bogdan Popa, contactat de NewsIn.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro