BMW Group a lansat oficial pe piaţa românească două noi modele din Seria 1, Cabriolet (decapotabil, cu două uşi) şi Coupe (sedan, cu două uşi), la preţuri începând de la 28.180 euro, respectiv 28.300 euro, inclusiv TVA. BMW Seria 1 Cabriolet poate fi echipat cu cinci motoare, patru pe benzină (2 litri cu 143 de Cai Putere, 2 litri cu 170 CP, 3 litri cu 218 CP şi 3 litri cu 306 CP) şi un diesel (2 litri şi 177 de CP), iar preţurile sunt cuprinse între 28.179 euro şi 43.887 euro, cu TVA inclusă, potrivit informaţiilor furnizate, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, de către BMW Group, reprezentanţa oficială a contructorului german pe piaţa românească.
Pentru Seria 1 Coupe sunt disponibile două motoare pe benzină, de 3 litri, care dezvoltă 218, respectiv 306 CP, precum şi două propulsoare diesel, de 2 litri, de 177 CP, respectiv 204 CP.
BMW Seria 1 mai cuprinde două variante de caroserie, una în cinci uşi şi alta în trei uşi, ambele fiind disponibile în România.
Termenele de livrare pentru BMW Seria 1 Cabriolet şi Coupe pot varia de la câteva zile la maxim trei luni, în funcţie de dotările opţionale alese de cumpărător.
Următorul model BMW care va intra pe piaţa auto românească este SUV-ul X6, a cărui lansare este planificată pentru jumătatea anului.
BMW Group a preluat activitatea de import a automobilelor BMW pe piaţa românească în luna iulie a anului trecut de la Automobile Bavaria, care a rămas principalul dealer al mărcilor BMW şi Mini.
Vânzările BMW pe piaţa românească au crescut anul trecut cu 65%, la 2.727 de unităţi, cel mai bine vândut model fiind SUV-ul (Sport Utility Vehicle) X5, cu 809 unităţi, în urcare cu 149%, urmat de BMW Seria 3, cu 746 de unităţi, în urcare cu 92,3% faţă de 2006, iar pe locul al treilea a fost SUV-ul compact BMW X3, cu 473 de unităţi, mai mult cu 20%. Livrările mărcii Mini s-au dublat, la 195 de unităţi.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro