Uniunea Europeană se pregătește să propună interzicerea în etape a importurilor de țiței din Rusia, prin impunerea de restricții graduale care să culmineze într-un embargo total până la finalul acestui an, precum și includerea mai multor bănci rusești și bieloruse, inclusiv a Sberbank, pe lista celor eliminate din sistemul SWIFT, au declarat pentru Bloomberg mai […]
Volumul de țiței încărcat în portul rusesc Novorosisk s-a dublat în săptămâna 15-22 aprilie, atingând maximul săptămânal al acestui an, 40% din acesta find transportat către terminalele din România și Bulgaria din Marea Neagră, arată o analiză Blomberg, potrivit căreia sancțiunile impuse de statele occidentale nu au, deocamdată, niciun efect vizibil. Și veniturile obținute de […]
Gigantul rus de stat producător de gaze naturale a suspendat de astăzi fluxurile de gaze către Polonia și Bulgaria, după ce cele două țări au refuzat să plătească în monedă rusească. Citeste integral pe profit.ro - Câți clienți europeni ai Gazprom plătesc gazele rusești în ruble
Rata anuală a inflației în zona euro a urcat luna trecută la un nivel record, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a perturbat lanțurile globale de aprovizionare, majorând și mai mult prețurile energiei, iar analiștii se așteaptă ca tendința să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE și investitori, transmite Bloomberg. Citeste integral pe […]
Rihanna analizează lansarea unei oferte publice inițiale pentru compania de lenjerie intimă Savage X Fenty, la o evaluare de aproximativ 3 miliarde de dolari. Citeste integral pe profit.ro - Rihanna pregătește listarea brandului de lenjerie intimă Savage X Fenty, la o evaluare de 3 miliarde dolari
Comisia Europeană a schițat un draft de plan de eliminare a dependenței statelor membre UE de importurile de gaze din Rusia, a cărui implementare ar reduce achizițiile continentului de la gigantul rus de stat Gazprom cu aproape 80% doar anul acesta, potrivit a doi înalți oficiali europeni citați de Bloomberg. Citeste integral pe profit.ro - […]
Costul asigurării datoriei guvernamentale a Rusiei a atins un nivel record luni, după ce sancțiunile mai dure impuse țării au determinat Moscova să ia măsuri de urgență pentru a-și proteja sectorul financiar. Citeste integral pe profit.ro - Costul asigurării datoriei Rusiei, la un nivel record în urma sancțiunilor occidentale
Bundesbank, banca centrală a Germaniei, estimează că economia germană a scăzut "considerabil" în trimestrul actual și va intra în recesiune tehnică pentru a doua oară de la debutul pandemiei. Citeste integral pe profit.ro - Bundesbank confirmă că Germania se pregătește să intre iar în recesiune tehnică: "Spre deosebire de valurile anterioare, de data aceasta restricțiile […]
Autoritățile din Kenya au permis companiilor aeriene Ethiopian Airlines Group și Qatar Airways să efectueze zboruri suplimentare cu avioane cargo, în ideea de a răspunde cererii crescute de flori cu prilejul Zilei Îndrăgostiților, transmite Bloomberg. Citeste integral pe profit.ro - Kenya cere sprijinul companiilor aeriene străine pentru a acoperi cererea de flori în Europa de […]
Ceasurile de lux produse în orășelul german Glashuette vor dobândi un statut protejat, similar cu cel de care beneficiază vinurile spumante din regiunea Champagne din Franța, transmite Bloomberg. Citeste integral pe profit.ro - Orășelul german Glashuette a devenit un fel de Champagne pentru ceasurile de lux
Economia Germaniei se îndreaptă spre recesiune, pentru a doua oară de la începutul pandemiei. Primele date oficiale arată că PIB a scăzut cu până la 1% în ultimul trimestru al anului trecut. Citeste integral pe profit.ro - Economia Germaniei se îndreaptă spre recesiune, pentru a doua oară de la începutul pandemiei
Banca Națională a României va crește accelerat dobânda cheie în prima ședință de politică monetară din acest an, potrivit analiștilor, în condițiile în care celelalte bănci centrale din regiune au mișcat ratele în sus mai puternic în ultimele luni pentru a combate inflația ridicată. Citeste integral pe profit.ro - Economiștii se așteaptă ca BNR să […]
Depozitele subterane de înmagazinare care adăpostesc stocurile de gaze naturale ale Europei nu au fost niciodată atât de goale în această perioadă a iernii. La doar 4 luni după ce consilierul președintelui SUA pentru securitate energetică globală, Amos Hochstein, declara că Europa nu face suficient pentru a se pregăti pentru sezonul rece, continentul se confruntă […]
Deficitul bugetar al României va fi, probabil, sub ținta din acest an, deoarece veniturile mai mari și cheltuielile limitate au contribuit la îmbunătățirea poziției fiscale a țării, spune ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, la Bloomberg. Citeste integral pe profit.ro - Ministrul Finanțelor, la Bloomberg - România are șanse bune să încheie anul cu un deficit […]
Italia, a treia economie a zonei euro, se va redresa probabil în urma pandemiei de COVID-19 mai rapid decât s-a estimat anterior, înregistrând un avans de 6,4% anul acesta, conform grupului de lobby al angajatorilor, Confindustria, transmite Bloomberg. Citeste integral pe profit.ro - Economia Italiei ar putea crește cu 6,4% anul acesta
AMC Entertainment Holdings Inc., cel mai mare lanț de cinematografe din lume, a decis să își extindă afacerile din domeniul popcorn-ului, într-un moment în care consumatorii sunt reticenți să revină la cinematografe din cauza pandemiei, transmite Bloomberg. Citeste integral pe profit.ro - Lanțul de cinematografe AMC va vinde popcorn și în afara sălilor de cinema
Israelul, unul din producătorii de gaz regionali, a anunțat că este puțin probabil să majoreze exporturile de gaze naturale chiar dacă țările din întreaga Europă solicită cantități suplimentare pe fondul unei crize energetice severe. Citeste integral pe profit.ro - Israelul susține că nu poate majora exporturile de gaze către UE, acordând prioritate acoperirii consumului intern
Directorul general al Fondului Internațional Monetar, Kristalina Georgieva, ar fi exercitat presiuni pentru a îmbunătăți poziția Chinei în clasamentul “Doing Business” elaborat de Banca Mondială, în perioada când a condus instituția bancară. Citeste integral pe profit.ro - Șefa FMI, acuzată că ar fi exercitat presiuni pentru a îmbunătăți poziția Chinei în clasamentul “Doing Business” al […]
Banca Centrală Europeană va începe în trimestrul patru reducerea progresivă a programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP) și ar putea să nu epuizeze întreaga sumă de 1.850 de miliarde de euro înainte ca acesta să se încheie, în 2022, conform unui studiu realizat în […]
Încrederea în economia zonei euro s-a atenuat peste așteptări în august, după ce a urcat în luna iulie la cel mai ridicat nivel din istorie, odată cu reluarea afacerilor după eliminarea restricțiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Bloomberg și Reuters. Citeste integral pe profit.ro - Încrederea în economia zonei euro […]
Marea Britanie ia în calcul blocarea tranzacției prin care americanii de la Nvidia ar urma să preia producătorul britanic de cipuri Arm din motive de securitate națională, potrivit surselor Bloomberg. Citeste integral pe profit.ro - Marea Britanie ia în calcul blocarea tranzacției de 40 de miliarde de dolari dintre Nvidia și Arm
Cea mai populară platformă de streaming video începe să facă primii pași în direcția extinderii conținutului multimedia găzduit, urmând să producă și să ofere jocuri video. Citeste integral pe profit.ro - Netflix ar urma să producă jocuri
SUA și UE au ajuns la un acord pentru încetarea disputei legate de subvențiile acordate Airbus și Boeing, potrivit surselor Bloomberg. Cele două părți și-au impus reciproc taxe vamale de 11,5 miliarde de dolari din cauza acestei dispute, veche de 17 ani. Citeste integral pe profit.ro - SUA și UE, acord pentru încetarea disputei Airbus-Boeing, […]
CEO-ul Tesla și SpaceX Elon Musk a anunțat luni că a decis să își vândă și ultima casă pe care o deține la o săptămână după apariția unei investigații care a arătat că acesta și alți miliardari nu au plătit aproape deloc impozit pe venit, relatează Bloomberg. Citeste integral pe profit.ro - Elon Musk își […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro