Biletele RATB se scumpesc cu 18%, iar preţul abonamentelor creşte cu până la 25%, de la 1 februarie

18 ianuarie 2008

Consilierii municipali au aprobat, joi, propunerea Regiei Autonome de Transport Bucureşti de majorare a preţurilor biletelor cu 18% şi abonamentelor cu până la 25%, scumpiri ce vor fi aplicate de la 1 februarie 2008. Conform proiectului propus spre aprobare în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, preţul unui bilet pentru o cursă urbană va creşte cu 18,18%, de la 1,1 lei la 1,3 lei. De asemenea, preţul unui abonament nominal integral pe o linie va creşte cu 20%, de la 25 de lei la 30 de lei, cel pe două linii cu 16,66%, de la 30 de lei la 35 de lei, iar un abonament lunar nominal intergral pe toate liniile va înregistra o creştere de 25%, de la 40 de lei, la 50 de lei.

În cazul abonamentelor reduse pentru elevi şi studenţi creşterile de preţ vor fi mai mici, un abonament valabil pe o zi pe toate liniile întregistrând o creştere de 14,29 %, de la 7 lei la 8 lei, un abonament valabil pe 7 zile pe toate liniile de la 15 lei la 17 lei, iar preţul unui abonament pe 15 zile, pe toate liniile va creşte de la 22 de lei la 25 de lei. De asemenea, tariful pentru suprataxa aplicată celor care circulă fără bilet ori abonament, va creşte de la 40 de lei la 50 de lei.

Oficialii RATB au spus că scumpirile sunt impuse de necesitatea acoperirii costurilor regiei, dat fiind faptul că de la ultima majorare aprobată în noiembrie 2005, preţurile la combustibil, materiale, piese de schimb, au crescut şi implicit cheltuielile regiei de transport public.

Proiectul a fost votat de consilierii municipali cu 24 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 3 abţineri.

Sursa: NewsIn

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro