Sistemul legal românesc pentru segmentul pieţei ipotecare a primit, într-un studiul al BERD, cinci calificative "eficient" şi unul "parţial ineficient", pentru caracteristici precum rapiditatea, siguranţa sau costurile, în condiţiile în care extremele erau "foarte eficient" şi "ineficient". Cadrul legal pentru piaţa ipotecară în România este considerat eficient după criteriile siguranţă, viteză, claritate, costuri şi adaptarea la context, dar are probleme de eficienţă din punctul de vedere al unor funcţii de bază ale sistemului legal în general, arată un raport BERD publicat joi, referitor la progresul realizat de cadrul legal al segmentului ipotecar în statele în curs de dezvoltare.
Economiile emergente din regiunea central şi est-europeană şi din Asia Centrală au făcut "progrese remarcabile" către dezvoltarea unui cadru legal şi instituţional solid pentru piaţa ipotecară şi acest lucru va ajuta la crearea unei pieţe secundare active pe segmentul ipotecar.
Studiul publicat joi de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) spune că aceste state au reuşit, într-o anumită măsură, să depăşească obstacolele legale şi au reuşit să reformeze legislaţia pentru a avea pieţe ipotecare eficiente, pe care să aibă de câştigat atât creditorii cât şi debitorii. Pe de altă parte, BERD atrage atenţia asupra paşilor de făcut în continuare.
Pe baza analizei cerinţelor legale în 17 jurisdicţii din regiune, studiul BERD demonstrează că regiunea a aplicat tehnologia modernă, din moment ce multe state emergente oferă posibilitatea de înregistrare electronică, prin internet, a terenurilor, putându-se căuta pe internet titluri de proprietate.
Pe de altă parte, procedurile de consolidare a pieţei sunt considerate în general eficiente, în unele cazuri în pas cu statele occidentale, cu diferenţa că statele emergente nu au fost încă testate de o cădere a pieţei.
Dezvoltarea unor produse ipotecare mai complexe şi a unor valori mobiliare garantate ipotecar va testa sistemele din ţările în curs de dezvoltare, mai consideră BERD.
"Pieţele ipotecare pot părea foarte complexe, însă cadrul legal pentru piaţa ipotecară este similar şi destul de accesibil dacă ştim să separăm principalele caracteristici comune de cele care depind de ţară sau sunt moştenite prin tradiţie", explică reprezentanţii BERD.
NewsIn
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro