Societatea BCR Asset Management este primul administrator de fonduri de investitii care a primit avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru conducere in sistem dualist, Dragos Neacsu urmand sa fie presedintele Directoratului. CNVM a autorizat modificarile intervenite in modul de organizare si functionare a societatii de administrare a investitiilor (SAI) BCR Asset Management, ca urmare a adoptarii sistemului dualist de administrare si a desemnarii membrilor Consiliului de Supraveghere, respectiv ai Directoratului.
BCR Asset Management se plasa, la finele lunii august, pe locul patru in topul societatilor de administrare a investitiilor si o cota de piata de 11,2%. Societatea administreaza fondurile BCR Clasic - de obligatiuni si instrumente cu venit fix, BCR Dinamic - diversificat, BCR Expert - de actiuni.
Consiliul de Supraveghere al societatii va fi format din Heinz Bednar (CEO Erste Sparinvest) - presedinte, Eugen Cirstea si Lizica Elena Fenesan - membrii, iar reprezentantii Directoratului sunt Dragos Valentin Neacsu - presedinte, Tatiana Maracinescu - membru si Loredana Lungu - membru.
Dragos Neacsu a fost presedinte al companiei de brokeraj al Raiffeisen Capital&Investment si apoi secretar de stat in Ministerul Finantelor. Ulterior, a infiintat firma de consultanta Dragon Finance, la care este managing partener, si a preluat functia de director in firma de consultanta Deloitte Romania, pe segmentul piete de capital.
CNVM a stabilit, la inceputul saptamanii, ce conditii trebuie sa indeplineasca si care sunt atributiile reprezentantilor Consiliului de Supraveghere si Directoratului in cazul societatilor de administrare a investitiilor care opteaza pentru un sistem de conducere dualist. Astfel, membrii Consiliului de Supraveghere vor avea obligatia sa respecte conditiile impuse pentru membrii Consiliului de Administratie al societatii de administrare a investitiilor, conform unei decizii a CNVM.
Atributiile prevazute de regulamentul privind autorizarea si functionarea societatilor de administrare a investitiilor, a organismelor de plasament colectiv si a depozitarilor, ca fiind in sarcina conducatorilor, vor reveni membrilor Directoratului.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro