Banca Comercială Română a obţinut o facilitate de finanţare de 20 de milioane euro de la banca germană KFW Frankfurt am Main, pentru o perioadă de cinci ani, suma urmând să fie utilizată pentru împrumuturi acordate întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) pentru proiecte de investiţii.
Împrumuturile vor fi acordate pe termen mediu şi lung pentru proiectele de investiţii ale IMM-urilor, existente sau nou înfiinţate din industria prelucrătoare, meşteşugărească, comerţ şi alte servicii industriale, a anunţat, joi, instituţia de credit.
Din perioada de cinci ani pe care este obţinută facilitatea de finanţare, perioada de graţie reprezintă un an.
"BCR este partenerul principal al IMM-urilor din România, inclusiv în susţinerea financiară a planurilor de dezvoltare ale acestora", a declarat, într-un comunicat, directorul executiv al Direcţiei Instituţii Financiare din cadrul băncii, Ramona Ivan.
Proiectele eligibile pentru obţinerea finanţării trebuie să presupună un transfer de tehnologie. Banca finanţează inclusiv activitatea legată de cercetare şi dezvoltare privind noile produse sau procese de producţie, cât şi cheltuielile prealabile pentru înfiinţarea, iniţierea şi dezvoltarea afacerii.
BCR, membră a Erste Group Bank, este cea mai mare instituţie de credit din sistemul bancar românesc în funcţie de active, care însumează peste 17,5 miliarde de euro.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro