Banca Comerciala Romana lanseaza un nou produs de creditare - linia de credit Micro, dedicat segmentului de afaceri – MicroBanking. Segmentul MicroBanking vizeaza indeosebi societatile comerciale cu o cifra de afaceri anuala de pana la 1 milion EUR, echivalent. Este un tip de credit foarte necesar acestor societati, care acumuleaza 6 avantaje majore si poate fi obtinut prezentand bancii doar 6 documente.
Linia de credit Micro oferita de BCR inseamna: rapiditate in aprobarea creditului – maxim 24 de ore; creditare de pana la 3 ori ultima cifra de afaceri medie lunara, cu limita maxima de 75.000 lei; garantii reale – se admit garantii personale; acoperirea nevoilor financiare curente; numar mare de unitati BCR unde este disponibila Linia de Credit Micro.
Linia de credit Micro se acorda pe termen de 12 luni.
Un alt avantaj al liniei de credit il constituie numarul redus de documente pe care il solicita banca, si anume: Certificat de la Registrul Comertului; Certificat de atestare fiscal; Hotararea AGA privind contractarea imprumutului si ultimele 3 raportari financiare.
“BCR este un motor al dezvoltarii societatilor comerciale mici. Desi aflata la inceput de drum, BCR MicroBanking are multe de oferit partenerilor sai intr-un mediu de afaceri in plina expansiune, asa cum este cel al microintreprinderilor. Mai mult, prin noua organizare a BCR, timpul de raspuns se diminueaza, iar calitatea serviciilor creste”, a declarat Dorin Cojocaru, director executiv al Directiei Retail din cadrul BCR.
Prin lansarea acestei linii de credit, BCR pune bazele dezvoltarii unei relatii speciale cu clientii sai din categoria Microintreprinderi.
Urmatorul pas in dezvoltarea segmentului de afaceri MicroBanking il va reprezenta includerea asociatiilor familiale si a persoanelor fizice autorizate in cadrul acestui segment de afaceri.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro