Băncile sunt obligate să îşi anunţe clienţii în scris despre orice modificare sau întrerupere în furnizarea serviciilor oferite, susţine Dan Vlaicu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Băncile nu ţin însă cont de această prevedere şi consideră că înştiinţarea prin mass media este suficientă. Băncile comerciale întrerup deseori funcţionarea cardurilor sau a altor servicii oferite. În general motivul este îmbunătăţirea sistemului informatic. Cu toate acestea, puţine dintre bănci îşi înştiinţează clienţii în scris despre aceste inconvenienţe.
Dan Vlaicu, preşedintele ANPC este de părere că "orice fel de serviciu care este contractat de un consumator cu o bancă prespune un contract. Iar banca se obligă să furnizeze nişte servicii. În momentul în care condiţiile de furnizare se schimbă sau nu mai pot fi furnizate, banca trebuie să-şi notifice clienţii în scris."
Băncile apreciază însă că informarea prin intermediul mass media este îndeajuns în astfel de situaţii.
Mihai Bogza, preşedintele Bancpost explică: "am procedat cum procedează toate băncile.
Evident, când ai sute de mii de clienţi, nu poţi să-i anunţi pe fiecare. Ci o faci prin mijloace mass media."
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro