Banca Transilvania incheie un program destinat formarii angajatilor, derulat din bani europeni

3 ianuarie 2012

Programul dedicat angajatilor Bancii Transilvania, „Formare profesionala continua pentru angajatii din domeniul financiar-bancar ADAPTIBA-TEAM", cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, a ajuns in etapa finala. Obiectivul central al programului a fost atins, si anume dezvoltarea competentelor profesionale ale angajatilor Bancii Transilvania, pentru cresterea adaptabilitatii si competitivitatii pe piata muncii.


Proiectul s-a desfasurat pe parcursul a 18 luni, cu incepere din 1 iulie 2010, suma investita fiind de aproximativ 400.000 euro. Aproape 750 de angajati ai Bancii Transilvania au beneficiat de peste 3.600 de zile de training, tematica fiind foarte variata: de la Presentation Skills, Negociere, Tehnici de vanzare, Vanzare consultativa, Formarea de formatori, Management General, Management de proiect, Management de proces, Management de inovare, la Managementul si Organizarea Vanzarilor.


Nevenca Doca, Director Executiv Resurse Umane in cadrul Bancii Transilvania, declara: "Organizatia care invata permanent, asa cum este Banca Transilvania, isi asigura un avantaj competitiv pe piata. Acest program, derulat din fonduri europene, a venit in completarea programelor interne de dezvoltare si a oferit angajatilor bancii noastre ocazia de a-si continua pregatirea profesionala, de a fi specialisti mai buni si de a contribui astfel la performanta companiei. Mai mult decat atat, proiectul a adus in cadrul Bancii Transilvania standarde superioare, europene, in ceea ce priveste dezvoltarea profesionala la locul de munca".


Echipa de implementare a cuprins atat angajati ai Bancii Transilvania, cat si colaboratori externi. Din partea BT au fost implicate 6 persoane, fiecare membru aducandu-si contributia prin specializarea pe care o are in cadrul BT: management de proiect, contabilitate, PR, consiliere juridica, respectiv logistica.

Banca Transilvania are experienta de peste 10 ani in derularea proiectelor destinate formarii si dezvoltarii profesionale a angajatilor, respectiv de un an si jumatate in implementarea proiectelor finantate din Fondul Social European prin POSDRU.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro