Banca Transilvania - in top 1.000 banci de succes

25 iulie 2007

Banca Transilvania se numara printre cele mai importante 1.000 de banci din lume, conform clasamentului realizat de catre publicatia The Banker, “Top 1.000 world banks - 2007”, care a fost publicat in luna iulie a.c. Banca se afla pe locul 847 si este nou intrata in acest clasament.

Robert C. Rekkers, Directorul General al Bancii Transilvania, declara: “Am inceput ca institutie bancara locala, care avea ambitia, acum 13 ani, de a deveni o companie reprezentativa pentru zona Transilvania. Astazi suntem o banca de top, printre cele mai performante din Romania. In plus, iata ca singura institutie bancara care are un capital majoritar romanesc este nominalizata, datorita performantelor sale financiare, printre cele mai mari banci la nivel mondial. Povestea de succes a Bancii Transilvania continua”.

Evaluarea bancilor incluse in acest clasament a fost realizata in functie de urmatorii indicatori: puncte forte – capitalul de rang intai; marime – rangul activelor; sanatate financiara – raport capital active; cresterea profitului inainte de impozitare, cresterea profitului real; randamentul la media capitalului; ROA; raportul cheltuieli / venit; adecvarea capitalului dupa principiile BIS (Basel II); ponderea creditelor neperformante in totalul creditelor.

The Banker este una dintre cele mai importante publicatii din domeniul economic, la nivel mondial. Editata de Financial Times, este recunoscuta datorita analizelor financiare publicate, precum si a realizarii periodice a clasamentului primelor 1.000 de institutii bancare din lume, top care a devenit un punct de reper pentru evaluarea performantelor bancilor la scara internationala.

 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro