Carpatica ramane ''fata mare'' cel putin inca doi-trei ani. ''Sa mai creasca'', le spune ''tatal'', Ilie Carabulea, fondatorul bancii si actionarul principal, petitorilor. Deocamdata, planurile sale sunt altele. Un banc mai vechi spune ca poti recunoaste o „fata mare“ daca o vezi ca e confuza, dezorientata si nu stie ce sa faca. Sa arate astfel businessul cu active de peste 600 mil. euro si care poarta numele de Banca Carpatica? Dimpotriva, „am crescut constant, avem un potential bun de business, banca este foarte atractiva, dar mai e inca loc de crestere prin fortele proprii“, explica CEO-ul bancii, Nicolae Hoanta.
PETITORII. Proprietarul principal al Carpatica, Ilie Carabulea, ce detine circa 35% din actiuni, spune ca nu e in discutii cu nimeni in acest moment cu privire la o eventuala vanzare, si ca, de fapt, banca nici nu e de vanzare. „E adevarat, au venit foarte multi la domnul Carabulea, sa ii propuna vanzarea“, confirma si presedintele bancii, „insa nu se pune problema in acest fel“. Cele mai recente nume vehiculate au fost ale nemtilor de la Commerzbank, despre care insa seful bancii spune ca „sunt cei mai vechi parteneri ai nostri si-atat“, si al Bancii Transilvania, care a confirmat intentia prin vocea presedintelui CA, Horia Ciorcila: „Au fost discutii cu Carpatica, dar nu este nimic foarte concret“ – spunea Ciorcila, pentru „Business Standard“, in urma cu circa doua saptamani.
Dar, pare destul de limpede, „fata mare“ nu va bate pasul pe loc asteptand la nesfarsit petitorii. Iar prima miscare e deja planificata: „Vom accepta varianta unui investitor gen BERD sau IFC, nu anul asta insa, dar in urmatorii trei ani, categoric“, spune seful bancii, Nicolae Hoanta, care agreeaza ideea implicarii unei institutii financiare internationale. „Vorbim aici de 10% din capital. In diferite variante si mecanisme. De exemplu, ca imprumut care sa se transforme in actiuni, vom vedea“ – detaliaza Ilie Carabulea.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro