ASUS prezinta linia completa de dispozitive mobile la Mobile World Congress

25 februarie 2014

In ziua deschiderii expozitiei Mobile World Congress, ASUS a debutat cu doua noi versiuni ale popularei serii Fonepad, Fonepad 7 LTE (ME372CL) si Fonepad 7 (ME175CG). ASUS prezinta linia completa de telefoane mobile incluzand seria ZenFone, PadFone mini si noul PadFone, echipate cu interfata ZenUI, exclusiva ASUS. Vizitatorii pot testa linia completa de dispozitive mobile in cadrul standului ASUS.

"Suntem bucurosi sa dezvaluim cele mai noi modele Fonepad si sa prezentam europenilor o linie completa de telefoane mobile in cadrul MWC 2014,” a declarat Benson Lin, Vicepresedinte ASUS Corporate. “ASUS isi urmeaza sloganul, fiind mereu 'in cautarea incredibilului', continuand sa ofere consumatorilor o experienta incredibila prin inovatie in domeniul mobilitatii."

ASUS expune in standul 2M31, pavilionul 2 din Fira Gran Via, Barcelona, in perioada 24-27 februarie.

Fonepad - un dispozitiv fara compromis, doua versiuni noi
Cel mai recent model adaugat liniei de dispozitive mobile ASUS, expuse la Mobile World Congress, este Fonepad 7 LTE (ME372CL), o tableta de 7 inci cu modul LTE si functii de telefonie. Dispozitivul se adreseaza celor care doresc un singur dispozitiv fara compromis. Cu viteze ridicate de transfer, Fonepad 7 LTE ofera streaming video si muzica, imbunatatind raspunsul browserului. Difuzoarele frontale si tehnologia SonicMaster redau un sunet bogat, imersiv, perfect pentru a completa experienta vizuala, oferita de ecranul HD IPS (in-plane switching). Filmele si jocurile prind viata pe tableta.

Procesorul Intel Atom Z2560 la 1.6GHz, cu tehnologie Hyper-Threading, ofera multi-tasking superior si performante grafice in cele mai recente jocuri si aplicatii. Gratie eficientei energetice, autonomia tabletei permite operarea pe durata unei zile intregi.

Fonepad 7 (ME175CG) este un alt produs nou expus la Mobile World Congress. Tableta de 7 inci are conectivitate 3G si functii de telefonie, ce dau un plus de valoare dispozitivului. Fonepad 7 dispune de ecran HD IPS, afisand imagini clare, intense. Performanta procesorului Intel Atom Z2520 la 1.2GHz asigura o experienta fluida si prompta in acelasi timp. Conectivitatea 3G imbunatateste functionalitatea produsului, utilizatorul putand naviga oricand pe internet si comunica in retelele sociale si prin apeluri video fluide

ZenFone - specificatii de top, stil indraznet
Mult anticipata serie de telefoane ASUS ZenFone este disponibila intr-o varietate de culori cu ecrane a caror dimensiune variaza de la 4 la 6 inci. Cu un numar impresionant de combinatii disponibile, va exista un Zenfone potrivit stilului oricarui utilizator. Toate modelele ZenFone dispun de ecrane acoperite cu sticla Corning Gorilla Glass 3 pentru o rezistenta incredibila la zgarieturi si durabilitate.

ZenFone 4 are un ecran de 4 inci si este usor de personalizat prin schimbarea capacului spate, disponibil in culorile: negru carbune, alb perlat, rosu, albastru deschis si galben. Acesta suporta carduri microSD de pana la 64GB, oferind spatiu pentru fotografii, filme, aplicatii si multe altele.

ZenFone 5 vine cu un ecran IPS HD spatios, de 5 inci, care poate fi utilizat chiar si in zilele reci de iarna, atunci cand se poarta manusi. Carcasa eleganta se subtiaza pana la 5.5 mm pe margini. ZenFone 5 este disponibil in culorile: negru carbune, alb perlat, rosu, auriu si purpuriu.

ZenFone 6 ofera un ecran fantastic HD IPS de 6 inci si tehnologia audio SonicMaster, ce conduc la o experienta imersiva. Acesta este echipat cu o camera de 13 megapixeli pentru obtinerea unor fotografii clare cu rezolutie inalta. ZenFone 6 este disponibil in culorile: negru carbune, alb perlat, rosu si auriu.

Fiecare ZenFone integreaza tehnologia PixelMaster ce faciliteaza preluarea fotografiilor si a clipurilor. Mai mult, ZenFone 5 si ZenFone 6 dispun de un mod Low-light, ce creste semnificativ performanta camerei in conditii de iluminare redusa. Prin unirea pixelilor alaturati, camera creste senzitivitatea la lumina cu pana la 400% si contrastul cu pana la 200%, rezultand imagini clare si luminoase fara a mai fi necesar blitul.

PadFone mini si noul PadFone - performanta intr-un pachet versatil
PadFone mini este un dispozitiv unic, versatil, ce combina mobilitatea unui smartphone cu ecranul generos al unei tablete. Format dintr-un smartphone de 4 inci, ce se cupleaza perfect la o tableta de 7 inci, PadFone mini permite utilizatorilor sa extinda aria de vizualizare si sa incarce telefonul in acelasi timp. Cu un procesor puternic Intel Atom Z2560 cu tehnologie Intel Hyper-Threading, 8GB memorie interna si suport pentru carduri microSD de pana la 64GB, PadFone mini dispune de toate resursele necesare atat pentru modul telefon cat si pentru modul tableta. Acesta beneficiaza si de suport dual SIM pentru conectivitate flexibila, oferind utilizatorilor libertatea de a folosi doua numere de telefon separate pentru date si voce.

Pentru cei care prefera un ecran mai mare, noul PadFone ofera un display Full HD de 5 inci, conectivitate LTE si se poate transforma cu usurinta intr-o tableta de 10 inci. Cu un corp unitar din aluminiu si motorizat de procesorul Qualcomm Snapdragon 800 quad-core la 2.2GHz, noul PadFone ruleaza fluid cele mai recente aplicatii si clipuri HD. Camera PixelMaster de 13 megapixeli exceleaza in capturarea unor fotografii clare, indiferent de subiect sau de lumina.

ZenUI - pur si simplu frumoasa si inteligenta
ZenUI este noua interfata, exclusiva ASUS, disponibila pentru prima data pe ZenFone si PadFone mini. Dispunand de un design grafic eficient, aceasta include icoane moderne, plate, teme viu colorate, animatii, noi sunete de apel si notificare si un aspect curat pentru a prezenta clar informatia.

ZenUI include functiile What's Next si Do It Later, gandite pentru a simplifica sarcinile administrative zilnice, permitandu-le utilizatorilor sa fie mai productivi. What's Next ofera in mod curent informatiile cele mai importante si utile posesorului cum ar fi: viitoarele intalniri, noi mesaje si apelurile pierdute de la contactele VIP, starea vremii in urmatoarea destinatie si multe alteleafisate in zona centrala a ecranului si in bara de notificari.

Do It Later permite persoanelor sa se concentreze pe sarcinile curente fara sa uite de alte probleme importante care pot fi rezolvate mai tarziu. Daca utilizatorul scrie un email si primeste un apel in acelasi timp, o simpla apasare de buton creeaza automat un memento pentru a suna mai tarziu acea persoana. Utilizatorii pot salva articolele interesante, clipurile video de pe Youtube sau paginile web pentru fi accesate mai tarziu. Fiecare memento si obiect salvat sunt colectate in aplicatia Do It Later, avand o scurtatura pentru o actiune viitoare, cum ar fi un apel sau deschiderea unei pagini web.

ASUS la Mobile World Congress
Linia completa de dispozitive mobile ASUS, ce include doua noi modele Fonepad 7 si seria ZenFone, este expusa la standul ASUS din cadrul Mobile World Congress, in zona 2M31 din pavilionul 2, Fira Gran Via, Barcelona. Standul poate fi vizitat in perioada 24–26 februarie intre orele 9-20 si pe 27 februarie intre orele 9–16.
 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro