Proiectul „Zest4Edu –O nouă perspectivă în educație”, cod PN2022, este implementat în parteneriat de către Inspectoratul Școlar al Județului Prahova (PP- promotor de proiect), Inspectoratul Școlar Județean Neamț (P1), Asociația GO-AHEAD (P2) și Art for Change Foundation din Norvegia, prin Programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor” și finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.
În urma apelului ” Educație incluzivă pentru copii și tineri în situații de risc” lansat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) în 2018, Asociația GO-AHEAD alături de partenerii săi a depus în data de 28 mai 2019 proiectul ZEST4EDU. În cadrul apelului au fost depuse 117 proiecte, din care 75 au intrat în etapa de evaluare de conținut, dintre acestea fiind aprobate 7 proiecte și ulterior încă 5, ca urmare a suplimentării bugetului.
Proiectul ZEST4EDU s-a situat pe locul 1 pe lista proiectelor aprobate publicată în data de 11 septembrie 2020.
Proiectul se adresează unui număr de 1150 de persoane din 19 unități de învățământ din județele Prahova și Neamț (650 elevi aflați în situație de risc, dintre care 490 in mediul rural si 60 cu CES, 200 părinti/tutori și membri ai familiilor acestora, 200 de membri ai personalului didactic și 100 de persoane din alte grupuri secundare) și vizează creșterea ratei de tranziție în învățământul secundar superior (ISCED 3) cu 1% anual pt scolile sprijinite, îmbunătățirea participării școlare a minim 40% din elevii din grupul țintă principal cu 10%.
Prin furnizarea de activități de dezvoltare personală, de educație non-formală și de socializare, elevii își vor completa cele 3 abilități fundamentale asimilate în mod tradițional (literare, numerice, științifice) cu toate celelalte 13 abilități fundamentale, competențe și trăsături de caracter necesare secolului 21 (conform World Economic Forum 2015). De asemenea prin 3 programe de formare și workshop-uri Affirmative Art cadrele didactice vor dobândi competențe în vederea îmbunătățirii comunicării cu elevii, relației cu părinții, diminuării situațiilor conflictuale dintre elevi, lucrului cu elevii cu CES, susținerii unui interes crescut al elevilor la ore.
Urmărim, pe termen lung, o schimbare de perspectivă în zona educațională, prin introducerea programelor de dezvoltare personală a copiilor și elevilor încă de la vârste mici, cu impact pe termen mediu în creșterea numărului de tineri care finalizează ciclul de învățământ secundar inferior și continuă studiile, iar pe termen lung în scăderea numărului de persoane în risc de șomaj, sărăcie și excluziune socială ca urmare a unei educații personale și profesionale de calitate.
Asociația GO-AHEAD se va implica în:
Proiectul ZEST4EDU ,O nouă perspectivă în educație (cod PN 2022) a debutat în data de 16.11.2020, iar valoarea totală a proiectului este de 5,464,478.93 lei din care 1,533,109.69 lei este bugetul Asociației GO-AHEAD.
Comunicatul de presă din 16.11.2020 cu privire la proiect este disponibil online pe website-ul Inspectoratului Județean Prahova: isj.ph.edu.ro
Date informative cu privire la Apelul ”Educație incluzivă pentru copii și tineri în situații de risc” sunt disponibile online pe link-ul: frds.ro
Lista proiectelor aprobate – apelul ”Educație incluzivă pentru copii și tineri în situații de risc”: frds.ro
Informații actualizate despre proiectul ZEST4EDU- O nouă perspectivă în educație sunt disponibile pe paginile oficiale ale proiectului: https://www.facebook.com/zest4edu
Despre Asociația GO-AHEAD
Asociația GO-AHEAD este o organizație non-guvernamentală înființată în august 2017 a cărei Misiune este schimbarea la nivel educațional (șanse egale la educație, incluziune socială, creșterea calității actului educațional). Furnizor autorizat de formare, de informare și consiliere profesională, Asociația GO AHEAD susține DEZVOLTAREA PERSONALĂ și propune un CONCEPT INOVATOR pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale, profesionale și personale.
Promovăm activ educația de calitate punând accent pe importanța dezvoltării abilităților socio-emoționale și pe integrarea tehnologiei în procesul educațional formal și non-formal prin activități de formare dedicate adulților, profesorilor și viitorilor consilieri, respectiv prin activități de consiliere și dezvoltarea de competențe socio-emoționale dedicate copiilor.
Asociația GO-AHEAD - www.go-ahead.ro | +40 747 269 737, +40 724 728 131 | [email protected]
Comunicat preluat de pe LivePr.ro » Asociația GO-AHEAD partener în proiectul ”ZEST4EDU – O nouă perspectivă în educație”
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro