Obiectivul principal al proiectului „Dezvoltarea Inteligenței Digitale pentru o Cetățenie activă”, implementat de Asociația GO-AHEAD, este creșterea capacității acesteia și a altor organizații non-guvernamentale de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării locale, prin participarea la programe de instruire pe tematici actuale, implementarea de proceduri, mecanisme, programe și campanii de conștientizare de Cetățenie Activă și Competențe Digitale dedicate cetățenilor județului Prahova.
În perioada de desfășurare a proiectului, Asociația GO-AHEAD a realizat parteneriate cu 12 organizații non guvernamentale active în județul Prahova. Prin acest demers GO-AHEAD și-a propus să puncteze importanța cooperării între organizații pentru susținerea și promovarea dezvoltării locale, aducând astfel beneficii reale societății civile.
În cadrul proiectului, reprezentanții organizațiilor partenere au participat la sesiuni de consultare ce au avut ca teme principale de discuție: modalități de dezvoltare a competențelor, folosirea eficientă a facilităților digitale existente și implicarea cetățenilor în procesele decizionale de la nivelul județului Prahova. De asemenea, reprezentanții partenerilor au participat și la 3 programe de formare online: curs de comunicare și promovare, curs de Folosirea DigComp - Frameworkul European pentru Competențe Digitale în dezvoltarea de cursuri și teste și curs de facilitare și dezvoltare locală.
„Un rol important în promovarea cetățeniei active îl reprezintă parteneriatele între Organizațiile Non Guvernamentale. Parteneriatul cu ONG-urile din județul Prahova a fost un bun exemplu de cum acestea pot colabora pentru o cetățenie activă și digitală în beneficiul cetățenilor. Am identificat multe puncte și provocări comune, iar acest lucru este benefic pentru crearea și implementarea unor proiecte viitoare. Intenționăm să continuăm să derulăm acțiuni cu partenerii noștri, pentru că împreună putem rezolva nevoi existente la nivelul comunității.” a declarat Adeline Duca, Vicepreședinte Asociația GO-AHEAD.
Chiar din primele luni de implementare ale proiectului, Asociația GO-AHEAD a promovat acțiuni și bune practici de cetățenie activă cu scopul de a veni în sprijinul dobândirii abilităților specifice de intervenție în dezvoltarea la nivel local.
Printre principalele activități realizate în proiect enumerăm: elaborarea de materiale audio-video pe teme de cetățenie activă și digitală – PODCAST-ul ”ACTIV ÎN COMUNITATEA MEA”, realizarea unui studiu: Analiza de evaluare a instrumentelor digitale la nivelul județului Prahova și realizarea Hărții facilităților digitale puse la dispoziția cetățenilor prahoveni , cjph.infodigital.ro
Proiectul „Dezvoltarea Inteligenței Digitale pentru o Cetățenie activă” se va încheia în luna iulie 2023, Conferința Finală va avea loc în data de 4 iulie la Ploiești, județul Prahova.
„Dezvoltarea Inteligenței Digitale pentru o Cetățenie activă”
Cod SIPOCA/MySMIS: 1041/151412
Data de începere: 11.07.2022
Perioada de implementare: 12 luni
Valoarea totală a proiectului: 419.997,86 lei.
Finanțare totală nerambursabilă: 411.597,89 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European: 349.858,23 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 61.739,66 lei.
Cofinanțarea eligibilă a Beneficiarului: 8.399,97 lei.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Pentru detalii suplimentare despre proiect: Ilinca Georgescu, Manager de proiect, www.go-ahead.ro /
………………………………………………..
Cine este ASOCIAȚIA GO-AHEAD?
GO-AHEAD este o asociație non-guvernamentală care încă din 2017 propune îmbunătățirea societății prin educație.
Prin fiecare proiect, prin fiecare activitate, indiferent că se adresează personalului didactic, tinerilor sau cetățenilor în general, GO-AHEAD își lasă amprenta pe educația și dezvoltarea personală a individului.
GO-AHEAD contribuie la formarea unor comunități echilibrate și de susținere, cu oameni care-și cunosc propriile drepturi și responsabilități și sunt conștienți de rolul lor activ în societate. Misiunea GO-AHEAD este integrarea dezvoltării socio-emoționale și consilierea în procesul educațional din România, urmârind astfel creșterea calității actului educațional, incluziunea socială și șansele egale la educație.
Prin viziunea asociației, copiii și tinerii noștri vor fi pregătiți să răspundă provocărilor secolului 21, având alături de ei mentori, părinți și profesori dedicați, capabili să le stimuleze curiozitatea, dezvoltarea emoțională și să-i ajute să-și valorifice potențialul.
Comunicat preluat de pe LivePr.ro » Asociația GO-AHEAD în parteneriat cu organizații non guvernamentale din județul Prahova în vederea promovării cetățeniei active
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro