Asigurările de sănătate conving generația Millennials să se angajeze

Categorie: Comunicate de presa

Specialiștii în asigurări și în recrutare susțin faptul că generația Millennials consideră necesar ca în oferta de muncă să fie integrat un pachet extra-salarial care să conțină o serie de beneficii importante, cum ar fi: flexibilitatea orelor de program, posibilitatea de a lucra de acasă, abonamente la sălile de fitness, training-uri gratuite și, mai ales, asigurări private de sănătate.

Schimbarea de perspectivă este cu atât mai mare cu cât generația X este dispusă să lucreze peste program, să accepte condiții de muncă sub așteptări și să nu aibă cerințe suplimentare de la angajatori. În comparație, generația Y se informează constant despre evoluția tehnologică, este la curent cu schimbările sociale la nivel național și internațional, are expectanțe ridicate atât de la ei, cât și de la ceilalți și un grad ridicat de mobilitate. De asemenea, grație procesului de globalizare la care Millennials au fost expuși, aceștia urmează o traiectorie profesională mult orientată spre internaționalizare.

Datorită contextului social și profesional actual, se observă o creștere a cererii pentru pachetele de beneficii extra-salariale care includ asigurări private de sănătate cu acoperire internațională. Mai mult decât atât, gradul de mobilitate al angajaților a crescut considerabil, fapt care a condus la nevoia companiilor de a accesa planuri personalizate de asigurări medicale private, care să cuprindă beneficii mai cuprinzătoare decât un abonament medical, cum ar fi: asigurare pentru maternitate, tratamente stomatologice în caz de accident, transfer medical de urgență, evacuare și repatriere. În egală măsură, aceste planuri sunt deductibile până la 400 euro / an, atât pentru angajator, cât și pentru angajat, ceea ce reprezintă o facilitate fiscală importantă, susține Laura Afrasine, Director General MediHelp Internațional.

Millennials sunt o generație de tineri educați, creativi, încrezători în forțele proprii și cu obiective ambițioase pe care le urmează îndeaproape. De aceea, angajatorii trebuie să se adapteze cerințelor și nevoilor noului profil al angajatului, în special pentru a fi competitivi în piața muncii, pentru a-l motiva să performeze și pentru a-i crește gradul de loialitate față de companie.

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Asigurările de sănătate conving generația Millennials să se angajeze


Alte articole

Adauga comentariu