ArcelorMittal va concedia 9.000 de angajati la nivel mondial

28 noiembrie 2008

ArcelorMittal va concedia 9.000 de angajaţi la nivel mondial, în special dintre superiori, însă abia după o infomare riguroasă şi o consultare a sindicatelor care activează în unităţile grupului, au declarat, joi, după şedinţa de la Luxemburg, liderii sindicali de la Galaţi. Liderii sindicali din combinatul ArcelorMittal Galaţi prezenţi, joi, la Comitetul European de Întreprindere, au declarat, pentru NewsIn, că oficialii grupului au anunţat concedierea a 6.000 de angajaţi din Europa şi a altor 3.000 de pe alte continente, în urma scăderii cererii mondiale de oţel. Disponibilizările nu vor începe imediat, ci abia după ce compania va consulta sindicatele pe tema măsurilor care se impun în această perioadă de criză.

"În timpul şedinţei am fost anunţaţi oficial că vor fi daţi afară 9.000 de oameni la nivel mondial, din care 6.000 din Europa. Acţiunea de concediere este, însă, blocată până la implementarea unei proceduri de informare şi de consultare a sindicatelor, procedură cerută de FEM (Federaţia Europeană din Metalurgie, n.r.), pentru că ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost o informare generală, care nu a fost satisfăcătoare pentru absolut niciun sindicat. Am cerut să ni se prezinte documente. Pe 10 decembrie vom avea o nouă şedinţă a Comitetului European de Întreprindere, dar în formulă lărgită", a declarat, joi seară, după şedinţa de la Luxemburg, prim-vicepreşedintele filialei FSS-Metarom din Galaţi, Adrian Adăscăliţei.

Conform aceleiaşi surse, conducerea ArcelorMittal a anunţat că valul de concedieri va lovi mai ales în categoria salariaţilor cu funcţii de conducere. Sindicaliştii s-au declarat, însă, neîncrezători. Ei se tem că, în cele din urmă, cele mai multe disponibilizări vor fi operate în sectorul de producţie. "Ne-au spus că vizează în general gulerele albe, dar noi ştim că se va ajunge la producţie, din experienţa precedentelor disponibilizări. De altfel, FEM (Federaţia Europeană din Metalurgie, n.r.) este clar împotriva concedierilor", a afirmat Adrian Adăscăliţei.

În ceea ce priveşte faptul că informaţiile privind concedierile care urmează să fie operate de ArcelorMittal au ajuns în presa belgiană înainte de a fi transmise liderilor sindicali pe cale oficială, Adăscăliţei a declarat că acest fapt a generat indignarea sindicaliştilor prezenţi la întrunirea de joi de la Luxemburg. "Este penibil ca partenerii sociali să afle din presă că urmează concedieri masive", a spus liderul sindical din combinatul de la Galaţi.

La începutul acestei luni, Grupul ArcelorMittal a anunţat reducerea cu 35% a producţiei în trimestrul IV al anului în curs, în urma diminuării cererii de oţel la nivel mondial. De altfel, combinatul de la Galaţi şi-a închis temporar unele capacităţi de producţie încă din octombrie, altele urmând a fi oprite în perioada următoare, au anunţat liderii sindicali. Această măsură este însoţită de un plan de reducere a costurilor, care include suspendarea contractelor cu firmele terţe şi preluarea sarcinilor acestora de către siderurgiştii rămaşi fără activitate, oprirea angajărilor, renunţarea la autodisponibilizări, amânarea investiţiilor în retehnologizare, neplata orelor suplimentare şi a unor bonusuri, stoparea instruirilor externe şi anularea unor privilegii pentru cei din conducere. În aceeaşi ordine de idei, sindicatele din combinatul gălăţean au acceptat îngheţarea salariilor în 2009, cu condiţia ca negocierile salariale să poată fi reluate imediat ce situaţia financiară a societăţii se îmbunătăţeşte.

ArcelorMittal este cea mai mare companie de oţel din lume, având 330.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. În România, compania deţine combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, precum şi operatorul portuar Romportmet Galaţi.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro