Anunț recrutare și selecție 5 poziții membru CA al Societății GOSPODARIE COMUNALA S.A.

24 decembrie 2021

Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara AQUACOV , în calitate de autoritate publică tutelară, asistata de expert independent FOX MANAGEMENT CONSULTANTS SRL,  anunţă începerea procesului de recrutare şi selecţie pentru 5 (cinci) poziţii de membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii GOSPODARIE COMUNALA S.A.

Etapele de desfăşurare a procesului de recrutare şi selecţie sunt:

  1. Evaluarea prealabilă dosarelor de candidatură care alcătuiesc lista lungă.
  2. Evaluarea finală a candidaţilor selectaţi în lista scurtă. Interviul.

Condiţiile generale ale procesului de selecţie prealabilă sunt:

  • cel puţin doi membri trebuie să aibă studii superioare economice sau juridice cu experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul economic, contabil, de audit, financiar sau juridic;
  • cel putin un membru trebuie sa aiba studii superioare economice si experienta de cel putin 5 ani in domeniul economic, contabil, de audit sau financiar;
  • cel puțin un membru trebuie sa aiba excperienta in domeniul de activitate al societatii (apa si canalizare);
  • cel puţin unul dintre membrii consiliului de administraţie trebuie să aibă studii tehnice cu experienţă in domeniul tehnic;
  • în cazul consiliilor de administraţie al căror număr de membri se încadrează în prevederile art. 28, alin.(4) al OUG 109/2011, nu poata fi mai mult de 1 membru din rândul funcţionarilor publici sau altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice;
  • în mod obligatoriu, în selecţia candidaţilor se va avea în vedere evitarea situaţiilor de conflict de interese sau incompatibilităţi;
  • majoritatea membrilor consiliului de administraţie este formată din administratori neexecutivi şi independenţi, în sensul art. 138 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • mandatul administratorilor este stabilit prin actul constitutiv, neputând depăşi 4 ani;
  • o persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 3 mandate de administrator în societăţi sau întreprinderi publice al căror sediu se află pe teritoriul României;
  • membrii consiliului de administraţie sunt persoane fizice sau juridice, cu experiență în îmbunătățirea performanței societăților sau regiilor autonome pe care le-au administrat sau condus.
  • selecţia se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei;
  • candidaţii care vor fi selectaţi pentru a fi înscrişi pe lista scurtă vor fi ulterior înştiinţaţi să depună o declaraţie de intenţie realizată conform scrisorii de aşteptări.

 Condiţiile generale de participare sunt:

  • studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • pentru cele doua pozitii de economist / jurist experienta profesionala minima este de 5 ani
  • pentru pozițiile ocupate de ingineri sau alte profesii, experiența profesională minimă este de de 3 ani.
  • experiența de conducere / administrare a unor intreprinderi / societati / departamente;
  • cunoaşterea limbii române (scris şi vorbit) şi cetăţenia română sau cetăţenia altor state membre ale Uniunii Europene cu condiţia să aibă domiciliul în România;
  • capacitate deplină de exerciţiu;
  • stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează, atestată pe bază de documente medicale;
  • să nu fie destituit/ă dintr-o funcţie publică, sa nu ii fi fost revocat contractul de mandat sau să nu-i fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;
  • nu au înscrieri în cazierul judiciar;
  • nu au înscrieri în cazierul fiscal;
  • nu se afla in conflict de interese care sa il/o faca incompatibil/a cu exercitarea functiei de membru in Consiliul de Administratie al Societatii GOSPODARIE COMUNALA SA
  • nu se afla într-una din situaţiile prevăzute la art. 6 din O.U.G. nr. 109/2011 (nu este incapabil/ă şi nu a fost condamnat/ă pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de <LLNK 12002 656 12 241   0 18>Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului) şi nici nu am suferit o condamnare pentru vreo infracţiune legată de conduita profesională.

Criteriile minime de selectie sunt:

  • cunostinte despre obiectul de activitate al Societatii, cunoasterea proceselor tehnologice si operationale, cunoasterea pietei in care actioneaza Societatea
  • gandire strategica si previziuni
  • finante si contabilitate
  • managementul proiectelor
  • tehnologia informatiei
  • legislatie
  • cunostinte de guvernanta corporativa a intreprinderii publice
  • competente sociale si personale: luarea deciziilor, relatii interpersonale, negociere, capacitate de analiza si sinteza
  • participarea in organizatii profesionale nationale si internationale relevante pentru obiectul de activitate
  • trasaturi: reputatie, integritate, independenta, abilitati de comunicare interpersonala

Criteriile de evaluare / selecţie finală a candidaţilor – INTERVIU:

  1. Dosarul de candidatură.
  2. Matricea profilului de candidat.
  3. Declaraţia de intenţie a candidatului

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele documente:

  • copia actului de identitate;
  • copia diplomelor de studii;
  • curriculum vitae;
  • documente doveditoare ale exoerientei profesionale – extras REVISAL, copie carnet de munca, adeverinte, contracte de mandat;
  • cazierul judiciar / declaraţie pe proprie răspundere conform formular nr. 1;
  • cazier fiscal / declaraţie pe proprie răspundere conform formular nr. 2;
  • adeverinţa medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare / declaraţie pe proprie răspundere conform formular nr. 3;
  • declaraţie pe proprie răspundere privind statutul de “independent” conform formular nr. 4;
  • declaraţie pe proprie răspundere că datele cuprinse in dosarul de candidatura corespund experientei profesionale conform formular nr.5
  • declaraţie pe proprie răspundere privind calitatea de membru în consilii de administraţie ale întreprinderilor publice, altele decât cel în care urmează a fi numit conform formular nr. 6;
  • declaraţie de consimţământ prin care candidatul îşi exprimă acordul de a se procesa datele sale personale în scopul procedurii de recrutare şi selecţie conform formular nr. 7;
  • declaraţie pe proprie răspundere privind neîncadrarea în situaţia unui conflict de interese conform formular nr. 8;
  • declaraţie pe proprie răspundere prin care candidatul va confirma că nu se află într-una din situaţiile prevăzute la art. 6 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice sau că nu a suferit o condamnare pentru o infracţiune legată de conduita profesională conform formular nr. 9.
  • Declaratie privind atragerea raspunderii in cazul falimentului / insolventei societatilor administrate sau conduse conform formular nr. 10.

* Candidaţii incluşi pe lista scurtă urmează să-şi completeze dosarul de candidatură cu cazierul judiciar, cazierul fiscal şi adeverinţă medicală, în cazul în care acestea nu au fost depuse la data depunerii dosarului.

Originalele actelor depuse la dosar vor fi văzute de comisie la proba de interviu.

Documentele necesare în procesul de recrutare / selecţie şi formularele de declaraţii se regăsesc pe pagina de internet a Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara AQUACOV ( www.adiaquacov.ro ) şi pe pagina de internet a Societăţii   GOSPODARIE COMUNALA  S.A. (www.apacov.ro )

Dosarul de candidatură se va depune până la data de 24.01.2022, ora 12.00 la registratura AQUACOV, Judetul Covasna, Municipiul Sfantu-Gheorghe, Cartierul Campul Frumos nr. 5, Cladirea Parc Industrial în dosar plic închis şi sigilat, unde va primi un număr de înregistrare şi data certă a depunerii. Dosarul va avea menţionat “Candidatura pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii GOSPODARIE COMUNALA  S.A , precum numele şi prenumele candidatului. Obligatoriu o copie a dosarului va fi transmisa pe adresa expertului independent, respectiv [email protected]

Plicurile ajunse după data şi ora menţionată nu vor fi luate în considerare.

Candidaţii declaraţi admişi la etapa de selecţie a dosarelor şi care se regăsesc pe lista scurtă, vor fi evaluaţi în cadrul interviului, ora şi locul desfăşurării acestuia urmând a le fi anunţate personal prin intermediul postei electronice.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul AQUACOV precum si la telefon 0799.35.85.82.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro