ANUNȚ privind selecția și recrutarea pentru desemnarea Directorului General al S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ȘI PODURI S.A.

2 martie 2020

  UPDATE 25.03.2020: MODIFICARE ANUNȚ – ADĂUGARE OPȚIUNE DEPUNERE DOSAR ONLINE      

Cu referire la Anunțul privind selecția și recrutarea pentru desemnarea Directorului General al S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ȘI PODURI S.A. facem următoarea precizare:

Dosarele de candidatură pot fi depuse și online la următoarele adrese de email: [email protected] și [email protected], menţionându-se la subiect următorul text: „Candidatură DIRECTOR GENERAL al INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI SA, nume şi prenume candidat”, unde va primi un număr de înregistrare şi data certă a depunerii.

Dosarele de înscriere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu documentele solicitate în anunțul inițial, dosarele incomplete neputând fii luate în considerare conf. OUG 109/2011.
Termen-limită pentru depunerea dosarului de candidatură: 02.04.2020, ora 16:00

 

S.C. INFRASTRUCTURA DRUMURI ȘI PODURI S.A., având ca obiect principal de activitate: Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor, anunță organizarea selecției prealabile a candidaților pentru postul de Director general, procedura ce se desfășoară în conformitate cu OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, completată și adaugită prin Legea nr.111/2016 privind aprobarea OUG nr.109/2011 și HG nr.722/2016 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și a Hotărârii Consiliului de Adminstrație al S.C. Infrastructură Drumuri și Poduri S.A nr. 455/10.02.2020 privind stabilirea măsurilor necesare declanșării procedurii de selecție pentru numirea Directorului General S.C. Infrastructură Drumuri și Poduri S.A. prin contractarea serviciilor unui expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, pentru a-i oferi asistență în procesul de selecţie și recrutarepentru poziţia de Director General al Societăţii, conform prevederilor legale, după cum urmează:

Selecția se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței

Etapele de desfăşurare a procesului de recrutare şi selecţie sunt:

I. Evaluarea prealabilă a dosarelor de candidatură care alcătuiesc lista lungă: ”Analiza, selecția și verificarea conformității dosarelor” depuse de către candidați, sub aspectul condițiilor de formă și fond impuse prin anunțul de selecție și afișarea rezultatelor

II. Evaluarea finală a candidaţilor selectaţi în lista scurtă: Constituie Etapa ”Interviuri” pentru candidații ale căror dosare au fost declarate conforme, respectiv au obținut mențiunea ”Admis/Valid”.

Pentru persoanele selectate pe lista scurtă se va aplica și testare psihologică de personalitate.

Condiţiile si regulile generale ale procesului de selecţie prealabilă sunt:

  • Procesul de recrutare si selecție se face cu respectarea OUG nr. 109/2011, aprobată cu modificări de Legea nr. 111/2016 precum și HG nr. 722/2016 privind Normele metodologice de aplicare. Orice modificări legislative apărute în cursul procesului de selecție vor fi luate în considerare.
  • În mod obligatoriu, în selecția candidaților se va avea în vedere evitarea situațiilor de conflict de interese sau incompatibilități.
  • Candidații trebuie să aibă studii tehnice, juridice sau economice. Constituie un avantaj experiența în domeniul construcției de străzi și autostrăzi.
  • Candidații trebuie să aibă experiență în administrarea/managementul unor întreprinderi publice profitabile sau a unor societăți comerciale profitabile din domeniul de activitate al societății comerciale, respectiv în domeniul lucrărilor de construcții a drumurilor și autostrăzilor.

Profilul candidatului pentru postul de Director General:

Pentru constituirea profilului Directorului General s-au luat în vedere următoarele cerinţe, fără a se limita la acestea:

a) să aibă minimum de cunoştinţe, aptitudini şi experienţă necesară pentru a-şi îndeplini cu succes sarcinile si atributiile de DIRECTOR GENERAL;

b) să cunoască responsabilităţile postului şi să îşi poată forma viziuni pe termen mediu şi lung;

c) să aibă capacitatea de asumare a responsabilităţilor faţă de întregul Consiliu şi să dea dovadă de integritate şi independenţă;

d) să aibă cunoştinţele necesare, aptitudinile şi experienţă în critica constructivă, muncă în echipă, comunicare, cultură financiară, luarea de decizii şi detectarea tiparelor pentru a contribui la activitatea Consiliului ca întreg.

Calificarea pentru poziția de DIRECTOR GENERAL al S.C. INFRASTRUCTURA DRUMURI ȘI PODURI S.A., presupune ca persoana care candidează să îndeplinească următoarele condiții și criterii minime generale si specifice (orientative, varianta finală se va stabili prin componenta finală a planului de selecție):

Criteriile de selecție au fost elaborate și selecția va fi efectuată cu respectarea principiilor liberei competiții, nediscriminării, transparenței și asumării răspunderii și cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate a societății.

Condiții generale:

a.Cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b. Cunoașterea limbii române (scris și vorbit);

c. Să nu fi fost destituit dintr-o funcție publică sau să nu-i fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;

d. Să nu le fie aplicabile prevederile art. 66 lit. a),b), g) și k) din Codul Penal;

e. Persoanele care, potrivit art. 6 din OUG nr. 109/2011, nu pot fi fondatori, nu vor putea fi nici administrator/ director;

f. Să nu fi făcut poliție politică, așa cum este definită prin lege;

Condiții specifice:

  • Studii superioare absolvite cu diplomă de licență în domeniile: tehnic, juridic, economic;
  • Vechime în specialitatea studiilor: minimum 3 ani
  • Experiență în administrarea/managementul unor întreprinderi publice profitabile sau a unor societăți comerciale profitabile.
  • Constituie un avantaj experiența în domeniul de activitate al societății comerciale, respectiv în domeniul lucrărilor de construcții a drumurilor și autostrăzilor;
  • Cunoașterea legislației privind societățile comerciale și a ordonanței privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice: Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare OUG nr. 109/2011 aprobată și completată cu Legea nr. 111/2016 și HG nr. 722/2016.

Criterii de selecție:

  • Îndeplinirea criteriilor generale și specifice și a celor cerute prin OUG nr. 109/2011 și a Hotărârii de Guvern nr. 722/2016 de aprobare a Normelor de aplicare a OUG nr. 109/2011;
  • Cunoștințe de afaceri specifice obiectului de activitate al societății comerciale unde candidatul și-a depus candidatura, constituie un avantaj;
  • Cunoștințe solide privind bunele practici de guvernanță corporativă;
  • Experiența managerială (vechime într-o funcție de conducere/administrare, prestigiul companiei angajatoare, nivelul ierarhic ocupat).

Dosarele de candidatură depuse în termen formează împreună lista lungă, care are caracter confidențial și nu trebuie să fie publicată.

Metode de comunicare

Comunicarea în cadrul acestui proces se va face la sediul S.C. INFRASTRUCTURA DRUMURI ȘI PODURI S.A., prin poșta electronică sau telefonic:

Comitetul de nominalizare și remunerare din cadrul S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI S.A. cu sediul în Mun. Slobozia, str. Slobozia-Calarasi, km. 3, Jud. Ialomița, telefon: 0722.670.797, email: [email protected], Dnul Pirpiliu Marius Romeo - Președintele Consiliului de Administrație.

Expert independent resurse umane: P.F.A. ARDELEANU LILIANA, telefon: 0756.591.041,Email: [email protected]

Data finalizarii planului de selectie în integritatea sa

Data estimată a finalizării procedurii de selecție și desemnare a directorului general este considerată data de 25.07.2020, data de intocmire a Raportului pentru numirea in functie si transmiterea acestuia catre conducerea AGA.

Procedura de selecție pentru membrii consiliului de administrație sau supraveghere și directori se finalizează în termen de cel mult 150 de zile de la declanșare. (Conf. OUG 109/2011)

În procedura de selecţie, pentru ocuparea poziției de DIRECTOR GENERAL, candidații vor fi evaluați pe baza următoarelor criterii de evaluare/selecție finală a candidaţilor – INTERVIU:

  1. Dosarul de candidatură.
  2. Matricea profilului de candidat.
  3. Declaraţia de intenţie a candidatului.

În procedura de selecţie, pentru ocuparea poziției de DIRECTOR GENERAL al S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI S.A., candidații vor fi evaluați pe baza următoarelor criterii de evaluare/selecție.

1. COMPETENȚE

1.1. Competențe specifice sectorului

1.1.1. Experienta relevanta in domeniul de activitate al societatii

1.1.2. Cunoasterea pietei in care actioneaza societatea

1.1.3. Cunoasterea proceselor tehnologice/operationale din domeniul de activitate al societatii

1.2. Competențe profesionale de importanță strategica

1.2.1. Viziune si planificare strategica

1.2.2. Capacitate de luare a deciziilor si de evaluare a impactului acestora asupra intreprinderii si angajatilor acesteia

1.2.3. Marketing strategic

1.2.4. Managementul riscului

1.2.5. Legislatie

1.2.6. Finante si contabilitate

1.3. Cunoștințe de Guvernanță corporativa

1.3.1. Competente de guvernanta corporativa

1.3.2. Monitorizarea performanței

1.4. Competențe sociale si personale

1.4.1. Abilitati de comunicare si negociere

1.4.2. Capacitate de analiza si sinteza

1.4.3. Abilitati de relationare

2. TRĂSĂTURI

2.1. Integritate si reputatie

2.2. Independenta

2.3. Expunere politica

2.4. Aliniere cu Scrisoarea de așteptări a actionarilor

3. CONDIȚII PRESCRIPTIVE SI PROSCRIPTIVE

3.1. Numar de mandate

3.2. Studii tehnice, juridice sau economice si experienta in specialitate de cel putin 3 ani

CLASAMENT DE EVALUARE - PUNCTAJUL MINIM

Condițiile minime de îndeplinit ale candidaților sunt:

❒ să se încadreze în cerințele matricei companiei;

❒ să îndeplinească condițiile Autorității Publice Tutelare, de a cumula un minimum de 60% (sau minimum 3 puncte din 5 maximum pentru fiecare criteriu).

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele documente:

a. OPIS al documentelor dosarului;
b. Curriculum Vitae – CV în format Europass;
c. Adeverinţa medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, cu cel mult 6 luni anterior derulării procesului de evaluare și selecție;
d. Cazierul judiciar sau echivalent;
e. Cazier fiscal;
f. Cel puțin două scrisori de recomandare;
g. Copii legalizate de pe actele de studii (pentru cei care au finalizat studiile în străinătate este necesară dovada echivalării studiilor);
h. Copii:

  1. Copia actului de identitate;
  2. Copia certificatului de căsătorie sau a altor acte, doar în cazul în care numele de pe actele depuse este diferit de cel de pe actul de identitate;
  3. Copii ale documentelor care atestă efectuarea unor specializări;
  4. Copii ale documentelor care dovedesc experiența profesională cerută (obligatoriu extras Reges/Revisal și copie carnet de muncă, contracte de mandat/management, adeverințe de vechime eliberate de angajatori, etc.);
  5. Dovada numirii în calitate de administrator/manager, etc., după caz;
  6. Copie a Bilanţului (certificat de DGFP) a altor documente referitoare la exerciţiul financiar cu profit în care agentul economic a fost administrat/manageriat de către candidat.

i. Formulare:

  1. F1 - Cerere de înscriere;
  2. F2 - Declarație pe propria răspundere privind conformitatea documentelor şi informațiilor prezentate în dosar, lipsa conflictului de interese şi a situațiilor de incompatibilitate;
  3. F3 - Declaraţie de consimţământ prin care candidatul îşi exprimă acordul de a se procesa datele sale personale în scopul procedurii de recrutare şi selecţie;
  4. F4 - Declaraţie pe proprie răspundere prin care candidatul va confirma că nu se află într-una din situaţiile prevăzute la art. 6 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice sau că nu a suferit o condamnare pentru o infracţiune legată de conduita profesională;
  5. F5 - Declarație pe proprie răspundere prin care candidatul va confirma că nu a fost destituit/ă dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani.
  6. F6 - Declarație pe propria răspundere privind conducerea a cel puțin a unui exercițiu financiar cu trend crescător, indicând locul de muncă și poziția ierarhică ocupată;
  7. F7 - Declaraţie de intenție/interes întocmită in baza elementelor descrise in Scrisoare de asteptari si a informatiilor publice legate de activitatea societatii prin care candidatii isi prezinta viziunea privind dezvoltarea societatii, conform prevederilor HG nr. 722/20169 (pentru candidatii din lista scurta). În cadrul acesteia candidatul va motiva aplicația și va detalia modul în care îndeplinește fiecare din cerințele cuprinse în Anunț. Declarația va trebui să conțină și aprecieri cu privire la provocările specifice societății la care a aplicat, felul în care aplicantul ar putea contribui la soluționarea provocărilor manageriale cu care se confruntă societatea Infrastructură Drumuri și Poduri SA.

Actele depuse la dosar cu termen de valabilitate ce va expira înainte de interviul final al candidatilor rămași în lista scurtă vor fi reînnoite prin grija candidaților și comunicate Comitetului de nominalizare și remunerare la proba de interviu.

Candidații care nu se vor conforma acestei cerințe nu vor putea participa la proba de interviu și vor fi excluși din procedura de selecție.

Documentele necesare în procesul de recrutare/selecţie şi formularele de declaraţii se găsesc la sediul S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI S.A. cu sediul în Municipiul Slobozia, str. Slobozia-Calarasi, km. 3, Județul Ialomița, pe site-ul institutiei sau se pot solicita prin email la adresa: [email protected] sau la adresa: [email protected]

Dosarele de candidatură vor fi depuse personal sau trimise prin poștă sau curier rapid, cu confirmare de primire, în termen de 30 de zile de la publicarea anunțului, pe suport hârtie, în plic închis şi sigilat, pe care se va menţiona următorul text: „Candidatură pentru funcţia de DIRECTOR GENERAL al S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI S.A., nume şi prenume candidat” la Comitetul de nominalizare și remunerare din cadrul S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI S.A. cu sediul în Municipiul Slobozia, str. Slobozia-Calarasi, km. 3, Județul Ialomița, telefon: 0722.670.797, email: [email protected], unde va primi un număr de înregistrare şi data certă a depunerii.

Dosarele depuse după data şi ora menţionată nu vor fi luate în considerare.

Candidaţii declaraţi ”admişi” la etapa I de selecţie a dosarelor şi care se regăsesc pe lista scurtă, vor fi anunțați, cu privire la data, locul și ora la care va avea loc etapa II - ”Interviuri”, la numărul de telefon menționat în CV-ul depus de candidat, și vor fi evaluaţi în cadrul interviului.

Alte informații utile

Depunerea declarației de intenţie

Declaraţia de intenţie se elaborează şi se depune numai de către candidaţii nominalizati pe lista scurtă, în termen de 15 zile de la anunțarea nominalizării pe lista scurtă.

Pentru elaborarea acesteia, candidaţii vor folosi Scrisoarea de Aşteptări, publicată de către S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI S.A. pe pagina proprie de internet și la avizier, şi toate informaţiile publice disponibile despre contextul actual al societății. Formatul declarației de intenţie trebuie să respecte prevederile H.G. nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Depunerea acestui document se face la fel ca şi depunerea dosarului de candidatură, cu diferenţa că pe plic se specifică „Declaraţie de Intenţie, Nume Prenume, funcţia de DIRECTOR GENERAL al S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI S.A.”

Comunicarea cu candidaţii

Pe întreg parcursul procesului de selecţie, comunicarea cu candidaţii se va face prin email şi telefonic, de aceea este imperios necesar ca adresa de email şi numărul de telefon sa fie trecute corect în CV.

Lista lungă, lista scurtă şi propunerile de nominalizare au caracter confidenţial şi nu vor fi publicate. Rezultatele obţinute de candidaţi pentru fiecare din etapele procesului de selecţie le vor fi comunicate acestora individual conform modalitaţilor descrise mai sus.

Autoritatea contractanta își rezervă dreptul de a intervieva numai candidații selectati si de a renunta la procesul de selecție oricand pe parcursul derularii procedurii.

Candidaților selectați pentru interviu li se pot cere documente suplimentare de natură sa probeze experiența lor sau statutul profesional.

Candidații participanți la procesul de selecție vor trebui sa aiba in vedere faptul ca, in urma procesului de selectie, desemnarea DIRECTORULUI GENERAL se face de catre Adunarea Generala a Actionarilor Societății, la propunerea acționarului, care trebuie sa o aprobe prin H.C.L.

Contestaţii

Legislaţia de guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice nu prevede contestaţii. Totuşi, din dorința de a asigura maximă transparenţă a procesului de recrutare şi selecţie, vom răspunde prompt cererilor de clarificări formulate de către candidaţi, cu condiţia ca aceştia să solicite numai informaţii care se referă la candidatura lor şi care nu implică rezultatele obţinute de către ceilalţi candidaţi. Eventualele cereri de clarificări se depun la fel ca şi dosarele de candidatură sau declaraţiile de intenţie, cu specificaţia pe plic „Cerere de clarificări privind rezultatele etapei de ………. (evaluare a dosarelor, sau selecţie initială sau selecţie finală), funcţia de DIRECTOR GENERAL al S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI S.A. , nume şi prenume candidat”. Cererile de clarificări se depun în termen de maxim 24 de ore de la primirea rezultatelor şi li se va răspunde în acelaşi termen de maxim 24 de ore de la înregistrarea cererii.

Protecția datelor personale

Procesul de recrutare și selecție descris în detaliu mai sus, se va desfășura conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

În acest sens, se vor respecta următoarele:

a. Toți candidații își vor da acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
b. Toate datele personale pe care candidații le vor furniza vor fi utilizate doar de către expert și de către reprezentanții S.C. INFRASTRUCTURĂ DRUMURI ŞI PODURI S.A. în scopul selectării celor mai competenți și motivați candidați care să ocupe funcția de DIRECTOR GENERAL.
c. Toate datele personale furnizate de către candidați vor fi șterse la un an de la data nominalizării.
d. Cât timp datele personale ale candidaților se află în posesia noastră, nici o informație nu va fi pusă la dispoziția nici unei altei părți, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
e. Dacă doresc, candidații ne pot solicita în orice moment informații despre modul în care sunt păstrate și utilizate datele lor personale.
f. Oricând un candidat decide să se retragă din acest proces de recrutare și selecție, ne vom asigura că datele sale personale vor fi șterse din baza noastră de date în conformitate cu prevederile legale în domeniu.

 

 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro