Studentii si tinerii absolventi vor avea posibilitatea sa se angajeze la firme care sunt lideri in domeniile lor de activitate, in perioada 13-14 aprilie, la cea de-a doua editie a targului de locuri de munca "Angajatori de top", organizat la Sala Palatului. Potrivit unui comunicat al firmei organizatoare, peste o suta de companii lider in domeniul lor de activitate (telecomunicatii, domeniul bancar, farmaceutic, auto, constructii sau consultanta imobiliara) vor oferi peste 2.000 de locuri de munca la cea de-a doua editie a targului "Angajatori de top", care se va desfasura in perioada 13-14 aprilie, la Sala Palatului. Locurile de munca oferite de companiile participante se adreseaza atat studentilor, cat mai ales tinerilor profesionisti, cu o experienta de cel mult cinci ani. Targul se adreseaza atat bucurestenilor, cat si persoanelor din provincie care vor un loc de munca intr-o companie multinationala, iar organizatorii se asteapta ca la eveniment sa participe aproximativ 10.000 de persoane in cautarea unui loc de munca.
In cadrul targului, 25 dintre companiile participante isi vor face cate o prezentare care va oferi o perspectiva asupra activitatii companiei si a oportunitatilor de dezvoltare a carierei, pasii care trebuie urmati in procesul de selectie. Fiecare zi se va incheia cu un workshop de cariera, sustinut de specialisti in resurse umane.
La prima editie a targului, care s-a desfasurat in toamna, au participat 75 de companii care au oferit o mie de locuri de munca, pentru jumatate dintre acestea gasindu-se forta de munca, atat din randul studentilor din ani terminali cat si din randul tinerilor absolventi cu o minima experienta.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro