Android, sistemul de operare pentru dispozitive mobile creat de Google a ajuns sa detina suprematia pe piata, conform unei analize realizate de IDC (International Data Corporation), companie specializata in studii de piata.
La nivel global au fost livrate 136 de milioane de unitati dotate cu Android in primele trei trimestre ale lui 2012, dintr-un total de 181,1 milioane de unitati livrate de smartphone-uri. Astfel, Android a reusit o crestere dubla, ajungand la 91,5%, dublu fata de rata media de crestere a pietei care s-a situat la un nivel de 46,4%.
Pe locul al doilea se claseaza Apple, care reuseste sa-si pastreze o cota de piata din doua cifre si sa se mentina la un nivel similar cu cel din 2011. Pastrarea acestei pozitii s-a datorat lansarii tarzii a noului model de iPhone care nu aduce inovatii speciale din punctul de vedere al sistemului de operare, dar vine cu un ecran mai mare si cu o conectivitate LTE, atribute pe care Apple se bazeaza pentru a pentru a-si imune atat smartphone-ul, cat si sistemul de operare pe piata.
Succesul Android vine in detrimentul altor sisteme de operare pentru smarphone-uri, cum ar fi BlackBerry care a ajuns la o cota de piata de putin peste 4% la sfarsitul trimestrului al treilea. IDC spune ca pana la lansarea BlackBerry 10 in 2013, platforma de baza va ramane BlackBerry 7. Chiar daca este un sistem invechit, BlackBerry ramane inca o platforma preferata in mai multe piete datorita serviciului de mesagerie instant, al carui numar de utilizatori inregistrati continua sa creasca intr-un ritm sustinut.
Windows Phone de la Microsoft a livrat 3,6 milioane de unitati in acest an, mai putin decat Symbian care a inregistrat cea mai mare scadere.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro