Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, a anunţat, marţi, că pe adresa instituţiei pe care o conduce a sosit o scrisoare din partea DNA Cluj, prin care i se cere prezentarea documentaţiei aferente începerii şi continuării negocierilor cu compania Nokia, materializată prin încheierea contractului de asociere cu Consiliul Judeţean privind deschiderea fabricii de telefoane din comuna Jucu. "Deoarece nu avem nimic de ascuns, am dispus compartimentelor de specialeiate din Consiliu şi conducerii SC Tetarom să pregătească şi să înainteze către DNA copii ale tututor documentelor solicitate", a declarat Nicoară. Trebuie subliniat ca actele vizeaza tranzactiile imobiliare din zona si nu contractul Nokia- statul roman.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, exclude posibilitatea ca anumite persoane fizice şi juridice să fi cumpărat terenuri în comuna Jucu înainte de a fi făcută publică oficial intenţia de asociere cu Nokia privind construirea unei fabrici de telefoane mobile în Cluj.
"Noi am ţinut în secret informaţiile referitoare la Nokia, acestea fiind strict confidenţiale. Noi am discutat cu Nokia despre alte amplasamente din judeţ şi doar în ultima clipă s-au decis asupra terenului de la Jucu", afirma Marius Nicoară.
Primarul comunei Jucu, Dorel Pojar, declara că în localitate se vând terenuri din anul 1996 şi că nu ştie ce tranzacţii au fost făcute anul trecut şi dacă acestea au legătură cu investiţia Nokia. "Terenuri în Jucu se vând din 1996. Nu se ştie dacă s-au cumpărat anul trecut din cauza Nokia sau nu. Dacă ştiam că vine Nokia îmi cumpăram şi eu teren?, a declarat Pojar. El a precizat că vânzarea-cumpărarea de terenuri se înscrie în Registrul Agricol de la Primărie, dar că unii cumpărători nu au trecut în dosare tranzacţia.
"Au fost de la agenţii imobiliare. Unii au cumpărat teren şi nu i-au trecut pe ei ca şi proprietari în primele zile. Nu ştiu ce să zic, nu ştiu dacă au cumpărat că au ştiut înainte de Nokia sau nu?, a spus primarul comunei Jucu.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro