După aproape doi ani de liniște pe piața bursieră americană, ne pregătim pentru un pas important despre care vorbește întreaga lume, nu doar cea financiară. Este vorba despre debutul la bursă al Reddit, cel mai mare forum de internet independent din lume. Listarea la bursa de la New York este așteptată să înceapă din 21 martie, arată analiștii din cadrul XTB, companie de tip fintech, care oferă acces instantaneu la piețele financiare, prin intermediul unei aplicații mobile și al unei platforme online.
Reddit a câștigat popularitate în rândul investitorilor bursieri în 2020-2021, când traderii de retail afiliați grupului WallStreetBets au zguduit piața bursieră, „atacându-i” pe vânzătorii instituționali poziționați short pe acțiuni GameStop. În aceste condiții, se ridică întrebarea: va avea acum Reddit de suferit din cauza ambițiilor bursiere?
„Există de mult timp speculații cu privire la un potențial IPO (oferta publică inițială - initial public offering) al Reddit, însă compania a decis să aștepte momentul potrivit pentru a se lista. Se știe de mult timp că, adesea, «momentul» determină evaluarea realizabilă. Se pare că acest moment tocmai a sosit, deoarece Wall Street se află de luni de zile într-o piață de creștere regulată, iar atitudinea față de risc s-a îmbunătățit semnificativ”, punctează analiștii din cadrul XTB.
În al doilea rând, economia SUA, de unde Reddit generează aproape 50% din trafic, rămâne puternică. De asemenea, trebuie avut în vedere și că seria de pierderi de aproape 2 ani a fost în sfârșit întreruptă, iar în ultimul trimestru din 2023, compania a trecut pe profit. În aceste condiții, nu este de mirare că Reddit intenționează să continue această tendință în trimestrele viitoare, iar Wall Street va fi cu siguranță cu ochii pe fiecare evoluție.
Potrivit unor surse anonime citate de Bloomberg, familiare cu oferta de IPO, Reddit vizează o evaluare între 6 și 6,5 miliarde de dolari. Prețul pe acțiune este așteptat să fie situat între 31 și 34 de dolari, însă investitorii se întreabă dacă merită.
Reddit ar putea deveni protagonista unei confruntări spectaculoase
În cadrul IPO-ului, peste 15 milioane de acțiuni vor fi vândute de Reddit, iar alte 7 milioane de către investitorii care sunt angajații săi de facto. Nu este surprinzător faptul că cea mai mare evaluare posibilă este în interesul acționarilor, precum și al companiei însăși, pentru care ar putea fi singura oportunitate de a obține capital de pe piața bursieră. Acționarii existenți și membrii familiilor acestora, pentru care vor fi emise acțiunile, doresc să obțină până la 748 de milioane de dolari din oferta publică inițială, arată analiștii XTB.
De asemenea, aproximativ 8% din acțiuni vor fi rezervate pentru directorii, angajații și moderatorii forumului, permițându-le să împartă riscurile, precum și eventualele profituri cu noii investitori. Deși există optimism pe piețe, IPO-ul Reddit este evidențiat de o serie de controverse. Investitorilor individuali nu le place intervalul de evaluare, care s-a schimbat de mai multe ori în ultimele luni. Totodată, multe opinii contradictorii gravitează în jurul valorii companiei. La acestea, se adaugă lipsa unei profitabilități regulate și concurența ridicată în domeniul social media.
„Acest lucru face ca grupul WallStreetBets, provenit de pe acest forum, să aibă intenția de a vinde în lipsă acțiunile Reddit atunci când listarea se va realiza. În acest fel, ar putea investitorii de retail afiliați să pună presiune asupra companiei și să deterioreze sentimentul? Sau vom asista la măsuri de vindicative din partea marilor instituții, care vor dori să se «răzbune» pe membrii WallStreetBets după episodul «acțiunilor de tip meme»? Această confruntare de piață va merita, cu siguranță, să fie urmărită deoarece ar putea fi următorul eveniment financiar de interes la nivel global, nu doar în presa de specialitate”, explică analiștii.
Social media și AI, direcții pe care Reddit vrea să le exploreze
Industria social media evoluează mai bine decât la începutul anului 2023. Marii jucători acaparează tot mai mult din piață, beneficiind de sprijinul tehnologiei AI și de un optimism sporit din partea agenților de publicitate. Reddit a reușit să-și mențină poziția pe piață timp de mulți ani, creându-și o nișă unică, independentă de giganți precum Meta și ByteDance. În 2023, Reddit a înregistrat aproape 850 de milioane de utilizatori activi lunar. Se estimează că numărul mediu de utilizatori activi zilnici va fi de aproximativ 63 de milioane în acest an și va crește cu 12% până în 2025. Începând cu luna octombrie 2023, se estimează că Reddit poate ajunge la aproximativ 70 de milioane de utilizatori activi zilnici.
Compania vede o oportunitate în sectorul publicității, unde se află încă în primele etape de dezvoltare. Potrivit conducerii, agențiile de publicitate ar urma să identifice oportunități unice de a ajunge la un grup specific de utilizatori, pe care nu îl întâlnesc în alte segmente de activitate. Acesta ar putea fi un domeniu deosebit de important, având în vedere îmbunătățirea situației macroeconomice globale, care va aduce, în mod natural, bugete publicitare generoase pentru marile corporații.
Reddit încearcă să se adapteze și la tendințele pe care le aduce inteligența artificială, deși compania nu pare capabilă să se alinieze entuziasmului creat în jurul AI. Totuși, pentru un IPO într-o piață în creștere condusă de inteligența artificială, AI trebuia să apară pe agendă, până la urmă. Compania este în curs de a vinde permise de acces la datele de pe platformă, care urmează să fie folosite pentru a antrena mai multe modele lingvistice. Valoarea acestor permise de acces este estimată la aproximativ 203 milioane de dolari, cu o licență pe doi sau trei ani. Din această sumă, Reddit speră să obțină încă 66,4 milioane de dolari, existând deja un prim acord cu Google.
„Încă din luna ianuarie a acestui an, compania lua în calcul o evaluare de 5 miliarde de dolari, pe care o va impulsiona, în cele din urmă, probabil la peste 6 miliarde de dolari. Aceasta este încă mult sub evaluarea de aproape 15 miliarde de dolari din perioada pandemiei. Astăzi, investitorii sunt mai prudenți, ratele dobânzilor au crescut semnificativ, iar piețele nu mai ating evaluările astronomice de la sfârșitul anului 2020 și începutul anului 2021. În ciuda evaluării mai mici preconizate a companiei Reddit, este departe de a fi considerată un chilipir”, explică analiștii XTB.
Să fie Reddit evaluată prea sus de investitori?
Raportul de evaluare a Reddit, în comparație cu alte companii listate din domeniul social media și al publicității nu pare deosebit de atractiv. Dacă numărul mediu zilnic de utilizatori (baza de venituri) ar fi similar cu cel al familiei de aplicații Meta Platforms (aproximativ 3,200 miliarde de utilizatori activi pe Facebook, Instagram și WhatsApp), evaluarea Reddit ar putea fi de aproximativ 2.700 miliarde de dolari, față de evaluarea de 1.260 miliarde de dolari doar pentru Meta. Dar nici măcar o astfel de comparație nu pare să se apropie de această scară, deoarece în 2023, venitul pe utilizator (ARPU) al Reddit era de aproximativ 0,78 dolari, față de cei 44,6 dolari generați de Meta.
„De asemenea, dacă juxtapunem evaluarea cu alte companii care activează în sectorul publicității și al internetului, de exemplu, și cu acțiunile Opera, vedem că evaluarea este ridicată. Opera are aproximativ 350 de milioane de utilizatori și, cu un ARPU de peste 1,4 dolari, un profit net în plină expansiune și o datorie aproape zero, compania este evaluată la 1,4 miliarde de dolari. Adevărul este, însă, că profitabilitatea Reddit se îmbunătățește treptat”, arată analiștii din cadrul XTB.
În 2023, Reddit a înregistrat o pierdere netă de 90,8 milioane de dolari, la venituri record de 804 milioane de dolari. În 2022, compania a marcat o pierdere de 158,6 milioane de dolari, la venituri de 666,6 milioane de dolari. Așadar, ar putea investitorii să evalueze prea sus prețul companiei?
La mai bine de doi ani de la prima depunere confidențială la Comisia americană pentru valori mobiliare și burse (SEC), investitorii au o nouă șansă de a cumpăra acțiuni ale „forumului lor preferat". Se pare că investitorii predispuși la risc ar putea conduce acțiunile RDDT, sperând la o volatilitate peste medie. Atenția Wall Street este acum concentrată pe Reddit, dar se pare că vom vedea câteva IPO-uri interesante în lunile următoare. Pe piața americană, printre acestea se numără Rubrik, susținută de Microsoft, specializată în securitatea datelor, și Waystar Technologies, care activează în sectorul sănătății. În Europa, merită atenție viitoarele oferte publice inițiale ale unor companii precum Douglas și Golden Goose.
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro