Creşterea preţurilor de consum din mai ar putea să fie mai accelerată decât în aprilie, principalii determinanţi ai avansului fiind preţurile alimentelor şi cele ale combustibililor, potrivit mai multor analişti economici, ale căror prognoze privind inflaţia lunară sunt cuprinse între 0,4% şi 0,7%. Economistul şef al BRD-Groupe Societe Generale, Florian Libocor, şi economistul ING, Vlad Muscalu, au declarat că anticipează pentru mai o inflaţie de 0,7%, ceea ce va conduce la o rată anuală de 8,68%. În acelaşi timp, economistul şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, se aşteaptă la o inflaţie lunară de 0,4%, astfel că rata anuală ajunge la 8,4%. Analiştii intervievaţi sunt de părere că preţurile alimentelor şi combustibilii stau la baza creşterii preţurilor din luna mai.
"Principalii factori ai inflaţiei din luna mai ar trebui să fie alimentele şi combustibilii, dar şi deprecierea leului. Totuţi, avansul preţurilor alimentelor ar trebui să se decelereze. Credem că majorările preţurilor la combustibili ar putea avea efecte secundare asupra altor preţuri cuprinse în indicele preţurilor de consum", a afirmat Dumitru.
În luna aprilie, avansul preţurilor de consum a încetinit la 0,52%, comparativ cu 0,67% în luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 8,62%, nivel apropiat de maximul ultimilor doi ani, atins în martie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
"Inflaţia va continua să crească şi în iunie, ceea ce este în linie cu predicţiile noastre, conform cărora nivelul maxim al inflaţiei, în termeni anuali, va fi atins în iulie şi se va situa la 9,2%. Scenariul conform căruia indicele preţurilor de consum va reveni pe o pantă descendentă în semestrul doi rămâne cel mai probabil. Ţinând seama de cele menţionate, ne aşteptăm ca BNR să crească la 10% dobânda de politică monetară în şedinţa din 26 iunie", a spus Libocor.
Şi economistul şef al Raiffeisen se aşteaptă la o majorare a dobânzii băncii centrale, în special după publicarea datelor privind creşterea economică din primele trei luni, care s-a ridicat la 8,2%, cel mai înalt nivel dintr-un prim trimestru după 1990.
"Credem că datele privind PIB din primul trimestru au reprezentat veşti proaste pentru BNR, întrucât nivelul este mult peste potenţialul economiei şi adaugă presiuni inflaţioniste", a adăugat Dumitru.
Banca Naţională a României a stabilit pentru acest an o ţintă de inflaţie de 3,8%, plus/minus un punct procentual, iar pentru 2009 de 3,5%, cu acelaşi interval de variaţie.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro