ANAf vrea hartie codificata si nu dischete

27 noiembrie 2007

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală intenţionează să renunţe la declaraţiile fiscale depuse pe dischetă însoţită şi de hârtie şi să introducă declaraţiile fiscale pe hârtie cu informaţia codificată prin cod de bare, potrivit unui proiect de ordin al ministrului economiei şi finanţelor.Declaraţiile fiscale care ar urma să fie depuse doar pe hârtie cu informaţia codificată prin cod de bare sunt: declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat, decontul de taxă pe valoarea adăugată, declaraţia privind impozitul pe profit, declaraţia rectificativă, decontul privind accizele şi decontul privind impozitul la ţiţeiul si la gazele neturale din producţia internă. Excepţie de la această regulă vor face declaraţiile depuse pe internet.

Conform unui comunicat al ANAF, metoda de depunere a declaraţiilor fiscale în format electronic (discheta însoţită de formatul pe suport de hârtie) "este grevată de limitările impuse de suportul utilizat (discheta), respectiv de capacitatea limitată de stocare a datelor, timpul mare de citire, cazurile în care discheta prezintă defecţiuni şi nu poate fi accesată pentru citirea datelor, cât şi de timpul consumat de programele care verifică dischetele împotriva viruşilor informatici".

Metoda alternativă, declaraţia cu informaţia codificată prin cod de bare, prezintă avantaje, potrivit aceluiaşi comunicat, cum ar fi: eliminarea completă a erorilor generate de existenţă a două suporturi pentru o singură declaraţie (discheta şi formularul semnat şi ştampilat), eliminarea erorilor cauzate de suportul magnetic sau de uzura echipamentului hardware, reducerea timpului de preluare a datelor din declaraţii şi a costurilor suportate de contribuabili, posibilitatea introducerii unor ghişee automate pentru depunerea declaraţiilor.

Preluarea datelor din acest tip de declaraţii se efectuează prin citirea codului de bare cu ajutorul unui dispozitiv optic.

NewsIn

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro