Americanii cu probleme ipotecare vor fi sprijiniti de stat!

31 martie 2008

Administraţia Bush lucrează la finalizarea unui plan de refinanţare a mii de americani care au contractat împrumuturi ipotecare riscante, iar în prezent se află în pericol de a-şi pierde locuinţele, potrivit unor surse guvernamentale. Propunerea prevede sprijinirea proprietarilor de locuinţe care datorează băncilor mai mult decât valoarea caselor, ca urmare a declinului preţurilor pe piaţa imobiliară.

În cazul în care proiectul va intra în vigoare, ar fi pentru prima oară când Casa Albă ar aloca fonduri federale pentru susţinerea celor care au dificultăţi în rambursarea creditelor.

Proiectul propune ca Administraţia Federală pentru Locuinţe să încurajeze creditorii să anuleze o parte din sumele care îi sunt datorate şi să transforme astfel împrumuturile în unele mai mici, cu sprijinul guvernului american.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro