Industria grădinăritului din România aduce anual noi tendințe sezoniere, astfel că HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, arată că aproximativ 35% din vânzările sale totale la categoria dedicată sunt înregistrate primăvara. De asemenea, compania remarcă un val recurent, raportat la aceeași perioadă (martie-mai) comparativ cu anul trecut, în special în ceea ce privește departamentul grădină.
„Departamentul de plante este punctul de atracție în magazinele noastre, mai ales primăvara, unde acoperim o gamă de aproximativ 6.000 de articole. Inevitabil, clienții care achiziționează plante se orientează, ulterior, către întregul proiect: de la substrat, îngrășământ, unelte și ghivece, până la decorațiuni pentru grădină și mobilier special”, a declarat Radu Oniga, Director General HORNBACH România.
Prin punerea la dispoziția clienților a unui proiect complet de amenajare a grădinii, dar și prin proiectarea ei, astfel încât să fie funcțională, compania asigură și un calendar al grădinăritului, pentru fiecare etapă specifică anotimpurilor. Astfel, HORNBACH reunește trei direcții noi în adaptarea grădinii la ideile pasionaților de grădinărit, anume: Grădina de legume, Grădina de relaxare și Grădina de familie. Conform cifrelor raportate la anul 2023, grupa de decorațiuni pentru grădină, ghivece și articole sezoniere a dominat sortimentul, oferind o varietate de peste 6.500 de produse, în timp ce gama plantelor a inclus 6.000 de produse.
„În strategia de sortiment avem grijă să oferim o experiență completă și diferențiatoare, tocmai pentru a oferi clienților posibilitatea de a-și pune în aplicare proiectele personale în grădinărit. Noi preferăm să gândim în materie de proiecte, cu accente clare axate pe sens și utilitate, dar și la criterii precum raportul calitate-preț, sustenabilitate, tendințe”, a completat Radu Oniga.
De asemenea, compania se concentrează pe diversitatea sortimentului său și pune un accent deosebit pe segmentul DIY, respectiv pe gama sa extinsă de produse pentru animalele de companie și acvaristică. Astfel, în prezent, HORNBACH este singurul magazin de bricolaj cu zonă vastă pentru animale de companie și acvaristică, cu un petshop care cuprinde aproximativ 4.200 de produse.
HORNBACH încurajează grădinăritul sustenabil și producătorii regionali
Compania se concentrează pe promovarea practicilor eco-friendly în amenajarea grădinii, fiind singura certificată, în acest moment, în furnizarea unei game de produse bio, pe un segment tot mai important: semințe și răsaduri.
„Am observat o intenție de cumpărare în creștere față de gama noastră de semințe și răsaduri bio, mai ales dacă provin de la producători români. Este o zonă care se conturează, și chiar se impune, de la un sezon la altul, fiindcă oferim acea alternativă sustenabilă pentru clienții care își planifică propria grădină”, a adăugat Radu Oniga.
În plus, HORNBACH a introdus recent noi proiecte destinate amenajării grădinii, precum „Acoperișul Verde” – o grădină suspendată, 100% ecologică și organică, proiectul „Flo & Floralie” – care cuprinde o serie de produse adecvate copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, „Colectarea apei de ploaie” – proiect ecologic gândit pentru a economisi resurse valoroase din natură şi resurse financiare, alături de proiectul „Grădina Urbană”, un concept multidimensional pentru care grădinăritul nu se limitează la un anumit spațiu.
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro