Junior Achievement România continuă parteneriatul cu KRUK România și derulează a cincea ediție a proiectului de educație financiară „Credite inteligente”. Peste 1.500 de elevi, din 60 de licee din întreaga țară sunt ajutați să își dezvolte abilități responsabile privind gestionarea eficientă a bugetului personal, în special a cheltuielilor și a datoriilor. Ei se vor concentra și asupra construirii unei atitudini pozitive față de planificarea finanțelor proprii.
Elevii și profesorii participanți la ediția din acest an au acces gratuit, prin platforma JA Inspire™, la modulul digital interactiv „Credite inteligente” care include exerciții sau studii de caz. Totodată, pot urmări o serie de clipuri realizate de voluntarii KRUK România și descoperi, astfel, importanța diferențierii nevoilor de dorințe la solicitarea unui credit. Ei vor afla și cum să-și gestioneze mai bine resursele de care dispun, cum funcționează un credit și care sunt responsabilitățile asociate, dar și despre necesitatea planificării financiare încă de la primul salariu.
Pentru a aduce noțiunile financiare cât mai aproape de elevi, experiențele de educație financiară din cadrul proiectului „Credite inteligente” sunt completate, în perioada martie - mai, de o serie de sesiuni online susținute cu participarea voluntarilor KRUK România. Aceștia le vor prezenta liceenilor din experiența şi cunoștințele lor de lucru și vor răspunde la întrebări pe temele alese de elevi.
„Consider că a fost o sesiune complexă și cu elemente de noutate, iar informația a fost transmisă și dezvoltată clar și pe înțelesul nostru. Pentru mine a reprezentat deschiderea unor noi perspective și introducerea mai detaliată în subiectul creditelor bancare și finanțării unei afaceri”, explică un elev de la Colegiul Național Andrei Șaguna din Brașov, participant la ediția 2021 a proiectului.
„Pentru noi, colaborarea cu Junior Achievement Romania este fundamentală în atingerea obiectivelor noastre de business. De anul acesta, am alocat resurse cât mai din timp, pentru ca toți cei care urmează să intre în circuitul financiar în viitorul apropiat să aibă acces nemijlocit la expertiză și să decidă cum își cheltuiesc banii, într-un mod cât mai avizat. Educația financiară este cu atât mai importantă cu cât începe mai devreme. Le mulțumim tuturor participanților pentru contribuția adusă la un mediu financiar responsabil”, Cosmina Marinescu, Director General KRUK România.
În cadrul celor cinci ediții „Credite inteligente” dezvoltate prin parteneriatul dintre JA România și KRUK România, peste 6.700 de elevi, alături de profesorii lor, au beneficiat de educație financiară prin metode interactive și learning by doing.
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based”, adaptate învățării hibride, sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți din peste 1.670 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență, iar în 2020 și 2021, organizația s-a poziționat pe locul 7 în topul NGO Advisor, dedicat celor mai importante ONG-uri la nivel mondial.
Despre KRUK România
KRUK România este membră a Grupului KRUK și a fost înființată în anul 2007. Grupul KRUK este liderul pieței de management al creanțelor din zona Europei Centrale, iar în România este, de asemenea, unul dintre liderii de piață. Grupul KRUK desfășoară în prezent operațiuni în 7 ţări europene: Polonia, România, Cehia, Slovacia, Germania, Italia şi Spania. Compania KRUK S.A. a fost listată pe Bursa de Valori Varșovia în anul 2011
Comunicat preluat de pe LivePr.ro » Alegeri financiare responsabile prin proiectul „Credite inteligente” derulat de Junior Achievement România și voluntarii KRUK România
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro