Ai aflat despre compania Pamirco? Dacă nu, este momentul să o faci acum!

28 noiembrie 2022

Compania Pamirco este o fabrică care se ocupă cu prelucrarea lemnului de esență tare într-o serie de componente utilizate în industria feroviară, dar și mobilieră. Este localizată în Mănăștiur, județul Timiș, și continuă istoria și tradiția fostei fabrici de cherestea din Mănăștiur. În prezent aceasta produce railway sleepers, cherestea și alte produse despre care vom vorbi în cele ce urmează.

Ce poți găsi la fabrica Pamirco Mănăștiur?

După cum am menționat anterior, fabrica Pamirco se ocupă cu prelucrarea lemnului de esență tare, și mai exact cel de fag și de stejar. Materia primă, adică lemnul, trece prin numeroase procese de prelucrare pentru a putea ajunge produs final.

Produsele pe care le găsești la Pamirco sunt:

  • Traverse de cale ferată standard / clasice – sunt utilizate cel mai des în cazul suprastructurii căii ferate
  • Traverse utilizate la macazuri / încrucișări – sunt traverse speciale utilizate la încrucișări sau scimbătoare
  • Traverse utilizate în cadrul podurilor – traversele din lemn sunt singurele care pot fi utilizate în cadrul podurilor
  • Panouri asamblate – utilizate în industria mobilieră
  • Cherestea tivită – plăci de lemn care au toate marginile și suprafețele prelucrate și netede
  • Cherestea netivită – plăci de lemn care au 2 suprafețe prelucrate și netede, dar marginile naturale și neprelucrate.

Așadar, diversitatea este un aspect important al acestei companii. Aici vei putea găsi și achiziționa o multitudine de produse din lemn. De asemenea, poți plasa și comenzi personalizate. Experții de la Pamirco se vor strădui să îți ofere ceea ce îți dorești, într-un timp cât mai scurt posibil.

De ce să alegi traversele de cale ferată din lemn?

  • Sunt avantajoase ca și preț, fiind mult mai ieftine comparativ cu alte tipuri de traverse de cale ferată.
  • Au o greutate mai mică, lucru care va permite un montaj mult mai ușor al acestora.
  • Se montează rapid
  • Rezistă cu brio în timp chiar și la temperaturi extreme sau umiditate crescută.
  • Sunt singurele traverse care pot fi utilizate în cadrul podurilor, dar și a curbelor cu o raza mai mică de 500 m.
  • Sunt fabricate mult mai rapid comparativ cu traversele din beton sau oțel.
  • Sunt traversele utilizate în apropierea mărilor / oceanelor.

Acum că ai aflat și tu toate aceste informații, știi care este decizia pe care trebuie să o iei. Este important să alegi o companie care produce traverse de cale ferată de calitate. În acest fel poți fi sigur că durata lor de viață este una îndelungată, fiind cel puțin la fel de lungă ca a traverselor de oțel sau beton!

Alege traversele produse de Pamirco și vei rămâne plăcut surprins!

Compania Pamirco este o companie de renume internațional. De-a lungul anilor în care și-a desfășurat activitatea, a avut parte de o multitudine de clienți internaționali de renume. Toți clienții au fost mulțumiți de serviciile prestate, ba chiar o mare parte din ei au revenit cu plăcere la produsele acestora.

Echipa acestei companii este formată din oameni harnici, ambițioși și dedicați meseriei pe care o prestează. Dornici să ajute cât mai mulți oameni în a-și transforma visul în realitate, aceștia îți stau la dispoziție să te ajute oricând ai nevoie!

Prețul serviciilor oferite este extrem de avantajos, lucru care cu siguranță este un bonus pe lângă calitatea produselor. Fiecare traversă este fabricată cu deosebită atenție, așadar te vei bucura de calitate maximă la fiecare produs în parte. Datorită aparaturilor de ultimă generație, timpul de fabricare a traverselor de cale ferată a fost mult redus. Astfel se asigură o capacitate mare de producție, produse de calitate, într-un timp cât mai redus.

Alege și tu o companie dedicată!

Considerăm că dedicarea și comunicarea companiei cu clienții este un aspect foarte important! Această companie se bazează pe comunicare și au ca prioritatea numărul 1 clienții. Îți vor asculta nevoile și dorințele, făcând tot posibilul ca visul tău să devină realitate în cel mai scurt timp posibil!

Tipul de lemn folosit și procesele de prelucrare prin care acesta trece vor duce la crearea unui produs finit excelent! Cu o întreținere corespunzătoare te poți bucura de aceste traverse și produse de lemn pentru mulți ani! Alege seriozitatea, promptitudinea și calitatea superioară pe care ți-o oferă Pamirco Mănăștiur!

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Ai aflat despre compania Pamirco? Dacă nu, este momentul să o faci acum!

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro