Agricover Credit IFN, divizia de finanţare a grupului Agricover, îşi propune să acorde credite de 30 milioane euro în 2009 şi să treacă pe profit în a doua jumătate a anului viitor, declara directorul general al firmei, Liviu Dobre. "Vom demara activitatea propriu-zisă în luna iunie, până atunci avem de pus la punct sistemul informatic şi tot ce ţine de raportarea către BNR. Având în vedere că deja s-a încheiat campania de primăvară, ne mai rămâne doar cea de toamnă, care îşi va arăta rezultatele anul următor", a afirmat Dobre, în conferinţa de lansare oficială a firmei.
Agricover Credit IFN are un capital social de 200.000 euro, care urmează să fie majorat la 10 milioane euro, în şase luni de la înfiinţarea societăţii, în decembrie 2007. Firma este înregistrată la banca centrală în registrul general din luna martie.
Acţiunile companiei sunt controlate în proporţii egale de Agricover SA şi Suntory Agrochemical, divizia de distribuţie a grupului.
Compania va acorda fermierilor credite pentru capital de lucru, respectiv înfiinţare, întreţinere şi recoltare, precum şi credite de investiţii.
Creditele de capital de lucru sunt destinate atât fermierilor parteneri, pentru finanţarea culturii de câmp şi achiziţii de pachete tehnologice furnizate de Agricover, dar şi pentru necesar de exploatare în numerar, cât şi celor care nu au colaborat cu grupul. Aceştia din urmă pot obţine finanţări pentru toate tipurile de culturi şi necesar de exploatare în numerar.
Finanţările sunt de tip revolving, cu rambursare la recoltă, fiind acordate în lei, cu dobândă variabilă, firma creditoare solicitând gaj pe recoltă şi cesiunea poliţei de asigurare. Creditele de investiţii sunt acordate pentru orice fermieri, aceştia putând achiziţiona echipamente şi utilaje şi să realizeze investiţii în infrastructura fermei. Aceste finanţări sunt acordate pe perioade medii şi lungi, în euro, cu dobândă fixă, pe o perioadă între unul şi cinci ani.
Creditele au anuităţi constante, cu rambursare trimestială sau semestrială.
Reprezentanţii companiei estimează că finanţările pentru capitalul de lucru vor reprezenta 60% din totalul creditelor acordate în 2009, restul reprezentând cofinanţări pentru fonduri europene.
Înfiinţată în 2000 prin fuziunea dintre Comcereal Buzău şi Ulvex Buzău, Agricover este una dintre cele mai mari firme din domeniul agriculturii de pe piaţa românească.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro