Agricover Credit IFN, prima instituție financiară non-bancară specializată exclusiv pe finanțarea agriculturii, a înregistrat în 2015 un profit operațional de 25.620.000 Lei, în creștere cu 17% față de anul 2014.
“Creștere sănătoasă – așa arată rezultatele înregistrate de Agricover Credit IFN în 2015. Am obținut un profit net de peste 17,3 milioane Lei, în creștere cu 5% față de 2014 și o valoare a creditelor acordate de 950 milioane Lei, în creștere cu 14%. Portofoliul variat al produselor și calitatea serviciilor oferite, adaptate în permanență la nevoile financiare reale ale fermierilor, flexibilitatea și eficiența în activitatea de finanțare au fost factori hotărâtori în obținerea acestor rezultate. Înțelegem domeniul și suntem mereu aproape și receptivi la solicitările clienților noștri oferindu-le soluții inovatoare, menite să-i ajute în creșterea performanței activității și a profitabilității afacerilor lor”, a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN.
Informaţii financiare la 31 decembrie 2015:
Produse inovatoare de finanțare și extindere a portofoliului de clienți - motoare de creștere pentru Agricover Credit IFN în 2015
În 2015, compania a continuat să lanseze produse inovatoare, precum Creditul Avans Porumb Forward - o soluție de finanțare destinată fermierilor care aleg să valorifice recolta pe baza unui contract forward, pentru a beneficia de prețuri favorabile, înainte de perioada de recoltare. Totodată, decizia multor fermieri de a nu valorifica producția imediat după recoltare a însemnat pentru Agricover Credit dublarea valorii creditelor pe stoc, comparativ cu 2014. Creșterea interesului din partea clienților pentru acest tip de finanțare a reprezentat o oportunitate pentru companie de a răspunde imediat solicitărilor specifice ale acestora.
Numărul de clienți activi ai Agricover Credit s-a ridicat la peste 1.700 în 2015, în creștere cu 10% față de anul anterior. De asemenea, un aspect important l-a constituit extinderea portofoliului către clienții micro, mici și mijlocii. Pentru anul 2016, compania are în vedere continuarea acestei direcții de dezvoltare a portofoliului și construirea unor noi produse speciale pentru acest segment.
Contextul actual și direcții de dezvoltare pentru 2016
Anul agricol 2015 a fost unul dificil din punct de vedere al profitabilității afacerilor din agricultură, fiind înregistrate scăderi ale producțiilor de cereale și oleaginoase cu circa 30%, precum și o volatilitate crescută a prețurilor la nivel mondial. Acești factori au determinat prudență în ceea ce privește politica de creditare, provizionare și de majorare a expunerii pe client.
Totodată, având în vedere evoluțiile recente ale pieței, este de așteptat ca o mare parte din creditul furnizor utilizat pe scară largă de fermieri pentru achiziția de inputuri necesare producției, să fie înlocuit cu creditul financiar, mai atractiv și mai transparent. Din acest punct de vedere, Agricover Credit deține toate resursele și cunoștințele necesare pentru a oferi soluții care răspund nevoilor actuale de finanțare a fermierilor.
Automatizarea fluxurilor operaționale, prin dezvoltarea unui sistem informatic complex, va reprezenta un motor de creștere în 2016. Acesta va asigura un plus de flexibilitate și de eficiență în activitatea de finanțare prin reducerea timpului de așteptare și procesare a informațiilor. Fermierii vor continua, astfel, să beneficieze, simplu și rapid, de soluții personalizate și inovatoare, într-o manieră nebirocratică (time to money 7 zile).
În același timp, planurile Agricover Credit pentru 2016 includ deschiderea a patru noi sucursale pentru a fi mai aproape de clienți și a răspunde mai rapid solicitărilor acestora. Procesul de extindere face parte din linia strategică a companiei vizând cresterea eficienței operaționale și proximitatea față de clienți. De asemenea, compania are în vedere și extinderea echipelor sale din teren, pentru o mai bună acoperire zonală a numărului de clienți în creștere.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro