30 ianuarie 2024

OMS îndeamnă la acțiuni mai rapide și mai ferme împotriva grăsimilor trans

Aproape jumătate din populația globală este de acum protejată de acțiunile nefaste ale acizilor grași trans prin intermediul unor reglementări stricte, însă Organizația Mondială a Sănătății (OMS) le-a îndemnat pe țările rămase în urmă din acest punct de vedere să își dubleze eforturile, informează AFP. Citeste integral pe profit.ro - OMS îndeamnă la acțiuni mai […]

30 ianuarie 2024

DOCUMENT OUG pentru suspendarea creditelor a fost publicată în Monitorul Oficial. Schimbare - băncile pot refuza facilitatea

Ordonanța de urgență prin care fermierii își pot suspenda plata ratelor a fost publicată în Monitorul Oficial. Actual normativ prevede condițiile în care se poate face suspendarea creditelor până la finalul acestui an. Citeste integral pe profit.ro - DOCUMENT OUG pentru suspendarea creditelor a fost publicată în Monitorul Oficial. Schimbare - băncile pot refuza facilitatea

29 ianuarie 2024

Franța cere modificarea legislației UE în câteva zile, pentru a opri protestele agricultorilor

Franța cere modificarea legislației de mediu a Uniunii Europene chiar săptămâna aceasta, pentru a pune capăt protestelor agricultorilor care amenință să asedieze Parisul, transmite Reuters. Citeste integral pe profit.ro - Franța cere modificarea legislației UE în câteva zile, pentru a opri protestele agricultorilor

29 ianuarie 2024

Ucraina exportă ceapă în România

Ucraina a început să exporte ceapă în România, țară care, anterior, importa în mod activ acest produs din Republica Moldova, transmite Glavkom, citată de Rador Radio România. Citeste integral pe profit.ro - Ucraina exportă ceapă în România

29 ianuarie 2024

VIDEO Camioane cu carne și grâu din România, atacate de fermierii francezi: „A fost un vandalism total!”

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie în Franța, după mai multe episoade de vandalizări ale camioanelor de către protestatarii francezi. Citeste integral pe profit.ro - VIDEO Camioane cu carne și grâu din România, atacate de fermierii francezi: „A fost un vandalism total!”

27 ianuarie 2024

Criza prețurilor îi înfurie pe fermierii din Europa, nemulțumiți de legislația UE din domeniul agriculturii

De câteva săptămâni, fermierii de pe tot continentul au coborât în stradă furia și îngrijorarea lor cu privire la mijloacele lor de existență. După protestele de miercuri, din fața Parlamentului European de la Bruxelles, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a deschis a doua zi Dialogul strategic privind agricultura, relatează platforma media European Newsroom. […]

26 ianuarie 2024

Criza agricolă din UE, un „obstacol” în calea acordului comercial cu Mercosur

Criza care zguduie sectorul agricol din Europa ar putea constitui un ”obstacol” în calea încheierii unui acord comercial între UE și Mercosur, a avertizat șeful diplomației europene Josep Borrell, potrivit AFP. Citeste integral pe profit.ro - Criza agricolă din UE, un „obstacol” în calea acordului comercial cu Mercosur

26 ianuarie 2024

Diferențe semnificative între prețurile și chiriile pentru terenuri agricole, în Uniunea Europeană

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în Uniunea Europeană era de 10.578 euro, în 2022, de 45 de ori mai mare decât prețul mediu anual de închiriere, de 233 euro pe hectar, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Citeste integral pe profit.ro - Diferențe semnificative între prețurile și chiriile pentru […]

26 ianuarie 2024

Pestă Porcină Africană la o fermă Premium Porc. Peste 20.000 de porci vor fi eutanasiați

Peste 20.000 de porci vor fi eutanasiați la Golești, în urma unui focar de pestă porcină africană (PPA) izbucnit la cea mai mare societatea comercială de creștere a suinelor din județ, a informat Prefectura Vrancea. Citeste integral pe profit.ro - Pestă Porcină Africană la o fermă Premium Porc. Peste 20.000 de porci vor fi eutanasiați

25 ianuarie 2024

Se extind protestele fermierilor din Europa. Drumuri blocate în Franța și în Lituania

Fermierii din Franța și Lituania au început să protesteze, urmând exemplul colegilor din alte țări. Capitala Vilnius a fost invadată de o mie de tractoare și drumurile din 85 de departamente franceze au fost blocate, transmite Euronews, citată de Rador Radio România. Citeste integral pe profit.ro - Se extind protestele fermierilor din Europa. Drumuri blocate […]

25 ianuarie 2024

Comisia Europeană acuză șase companii norvegiene că au format un cartel pe piața somonului de Atlantic de crescătorie

Comisia Europeană a informat producătorii norvegieni de somon Cermaq, Grieg Seafood, Bremnes, Lerøy, Mowi și SalMar cu privire la opinia sa preliminară potrivit căreia cele șase firme au încălcat normele antitrust ale UE, colaborând pentru a denatura concurența pe piața vânzărilor de somon de Atlantic de crescătorie norvegian în UE, potrivit unui comunicat al executivului […]

25 ianuarie 2024

Guvernul aprobă noi ajutoare de stat, în valoare de peste 72 milioane euro, pentru crescătorii de animale. Subvenția pentru motorină ajunge la 2 lei/litrru

Guvernul a aprobat două noi scheme de ajutor de stat, cu o finanțare cumulată de 72,4 milioane euro, pentru crescătorii de animale. O primă schemă de ajutor de stat este destinată susținerii creșterii porcilor și păsărilor, cu o finanțare de 56,3 milioane euro, iar o altă schemă este destinată susținerii creșterii vacilor, cu finanțare de […]

25 ianuarie 2024

În Europa, seceta pedologică se află la cel mai scăzut nivel din 2018

În scădere din octombrie, la începutul lunii ianuarie, seceta pedologică a coborât la începutul lunii ianuarie la cel mai scăzut nivel din aprilie 2018 în Europa și de-a lungul întregii coaste mediteraneene, potrivit celor mai recente date ale Observatorului European al Secetei (EDO) analizate de AFP, transmite Le Figaro. Citeste integral pe profit.ro - În […]

24 ianuarie 2024

DOCUMENT Proiect PSD pentru impunerea duratei minime de 7 ani la contractele de arendă, avizat din nou, în pofida opoziției lui Iohannis și deciziei CCR. Consiliul Legislativ: Moștenitorii, în pericol

Proiectul PSD, care îi are printre inițiatori pe actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pe fostul ministru Adrian Chesnoiu și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu, și prin care este impusă, fără diferențiere, o durată minimă de 7 ani a contractelor de arendare, a primit din nou raport favorabil pentru adoptare în comisiile de […]

23 ianuarie 2024

UE va permite măsuri mai extinse pentru a controla importurile de cereale din Ucraina

Comisia Europeană analizează modalitățile prin care să poată permite statelor membre din Est să restricționeze importurile din Ucraina, în condițiile în care vrea să prelungească liberalizarea schimburilor comerciale cu Kievul pentru încă un an, până în luna iunie 2025, transmite Reuters. Citeste integral pe profit.ro - UE va permite măsuri mai extinse pentru a controla […]

23 ianuarie 2024

Azomureș se redeschide. Cel mai mare consumator de gaze din țară își va relua producția de îngrășăminte în câteva zile

Combinatul de îngrășăminte chimice Azomureș se va redeschide zilele următoare. Anunțul a fost făcut de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, în contextul în care combinatul este și cel mai mare consumator de gaze din România. Azomureș se închisese la începutul lunii decembrie în special din cauza prețului mare al gazelor. Citeste integral pe profit.ro […]

23 ianuarie 2024

China extinde plantarea de soia și porumb modificate genetic

China va extinde plantarea de soia și porumb modificate genetic (MG), a anunțat un oficial guvernamental, cel mai mare importator global de cereale căutând să majoreze randamentele culturilor și să îmbunătățească siguranța alimentară, transmite Reuters. Citeste integral pe profit.ro - China extinde plantarea de soia și porumb modificate genetic

22 ianuarie 2024

Florin Barbu: Voi cere în Consiliul UE demisia comisarului european pentru Agricultură. Este pentru prima oară când un stat va face așa ceva

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat, într-o discuție cu fermierii, la Târgu Mureș, că va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, marți, în cadrul Consiliului de Miniștri. Citeste integral pe profit.ro - Florin Barbu: Voi cere în Consiliul UE demisia comisarului european pentru Agricultură. Este pentru prima oară când un […]

22 ianuarie 2024

Furia fermierilor câștigă teren în toată UE împotriva Green Deal, pachetul de măsuri ecologiste al Comisiei Europene care impune restricții drastice agricultorilor

Din Olanda până în România, trecând prin Polonia, Germania și Franța, lucrătorii din agricultură își multiplică acțiunile împotriva Pactului Verde European și a creșterii accizelor pe motorină. Toate acestea, pe fondul inflației și al concurenței din partea importurilor ucrainene. Citeste integral pe profit.ro - Furia fermierilor câștigă teren în toată UE împotriva Green Deal, pachetul […]

22 ianuarie 2024

Producătorii britanici de fructe și legume vor protesta pentru obținerea de contracte mai echitabile cu supermaketurile

Producătorii britanici de fructe și legume plănuiesc să protesteze în fața Parlamentului de la Londra împotriva contractelor de cumpărare "inechitabile" cu principalele șase mărci de retail din țară, informează AFP. Citeste integral pe profit.ro - Producătorii britanici de fructe și legume vor protesta pentru obținerea de contracte mai echitabile cu supermaketurile

22 ianuarie 2024

FOTO Ciolacu a dispus omologarea în România a vaccinului vietnamez contra pestei porcine. Institutul Cantacuzino l-ar putea produce pentru piața europeană

Premierul Ciolacu a anunțat că, în urma unei donații de vaccinuri contra pestei porcine din partea Vietnamului, a dispus ca ANSVSA să inițieze demersurile în vederea omologării acestui vaccin. În urma omologării, Institutul Cantacuzino ar urma să îl producă atât pentru piața internă, cât și pentru cea europeană. Citeste integral pe profit.ro - FOTO Ciolacu […]

19 ianuarie 2024

Creșterea semnificativă a prețurilor la produsele agricole s-a oprit în 2023

Primele estimări privind evoluția, în 2023, a prețurilor la produsele agricole în UE indică o schimbare de la creșterile semnificative care au caracterizat perioada 2021 - 2022. În 2023, prețul mediu al produselor agricole în ansamblu a crescut în UE cu 2%, comparativ cu anul precedent, în timp ce prețul mediu al bunurilor și serviciilor […]

19 ianuarie 2024

Au apărut cireșele în piețe: La cât a ajuns kilogramul. Se pot vinde și la suta de grame. ”Costă foarte mult, o să stea acolo ca la muzeu”

250 de lei costă kilogramul de cireșe în piețele din București. Fructele sunt importate din Chile, Grecia, Turcia, Spania și Africa de Sud. Citeste integral pe profit.ro - Au apărut cireșele în piețe: La cât a ajuns kilogramul. Se pot vinde și la suta de grame. ”Costă foarte mult, o să stea acolo ca la […]

19 ianuarie 2024

Ministerul Agriculturii va promova produse românești tradiționale la Berlin. Cârnați din topor din Vâlcea, carne afumată la garniță din Vâlcea, brânză în coajă de brad de Bran

În perioada 19-28 ianuarie 2024, se desfășoară la Berlin, Germania, cea de-a 88-a ediție a expoziției „Săptămâna Verde 2024” (Grüne Woche), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) urmând să participe cu un stand de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în cadrul căruia experți din MADR promovează produsele agroalimentare românești recunoscute […]

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro