Agentiile imobiliare si dezvoltatorii de proiecte isi lauda parteneriatele

24 ianuarie 2008

Concurenţa dintre dezvoltatorii imobiliari face tot mai dificil procesul de promovare şi vânzare a proiectelor pe care aceştia le realizează. De când vânzarea în regie proprie nu mai este o soluţie avantajoasă, cei mai mulţi dezvoltatori se îndreaptă către agenţii imobiliare cu care colaborarează simultan sau în regim de exclusivitate, spun cei de la Eurometropola. Intrebarea noastra ar fi: nu ne mai deranjeaza nimic, nici macar lauda de sine, dar am vrea sa stim daca clientul are de castigat...asta ar trebui subliniat prima data.
Colaborarea simultană cu mai multe agenţii este una dintre cele mai cunoscute proceduri, însă are şi foarte multe lacune. Atunci când dezvoltatorii încredinţează proiectele mai multor agenţii nu au un control strict asupra strategiilor de marketing pe care acestea le adoptă în promovarea proiectelor. Erorile de marketing pot aduce prejudicii atât proiectului, cât şi companiei de dezvoltare.

Ce presupune exclusivitatea

Pentru a evita astfel de situaţii, dezvoltatorul şi agenţia imobiliară încheie un contract prin care se acordă acestuia din urmă dreptul exclusiv de reprezentare în cazul vânzării şi închirierii proprietăţii respective.

Ca şi companie imobiliară, a fi reprezentantul exclusiv al unui proiect imobiliar este un avantaj, dar implică şi foarte multe obligaţii faţă de dezvoltatorul care i-a încredinţat această sarcină. „Înainte de orice, compania imobiliară trebuie să elaboreze o organigramă care să cuprindă modalităţile de promovare şi de vânzare pe care intenţionează să le aplice. Acesta este primul pas pentru câştigarea încrederii clientului, afirmă Monica Marin, Partner Manager EuroMetropola”

EuroMetropola – portofoliu cu 285.000 mp construiţi în exclusivitate

La început de an, portofoliul companiei imobiliare EuroMetropola cuprinde proiecte rezidenţiale în exclusivitate a căror suprafaţă construită însumează 285.000 mp. Acestea au ca termen de finalizare perioada 2008-2009, afirmă reprezentanta EuroMetropola. În ceea ce priveşte parteneriatul dintre agenţie şi dezvoltatori, Monica Marin completează: “Compania noastră s-a implicat până acum numai în proiectele în care crede cu adevărat. Selecţia nu se bazează pe instinct, ci se realizează pe baza unor studii specializate, în care un raport echitabil între locaţie, preţ şi calitate este fundamental pentru ca procesul de vânzare să se desfăşoare susţinut. Analizând portofoliul nostru, veţi observa că tendinţa este de a promova în mod special acele proiecte care se remarcă prin facilităţile oferite: complexe de agrement, instituţii de învăţământ, acces rapid. Partenerii noştri au realizat că viitorul este al proiectelor care oferă mai mult decât o locuinţă si care propun un stil de viaţă. Noi suntem o companie full-service, însemnând că, pe lângă departamentul de vânzari pe care îl regăsim în orice agenţie imobiliară, avem şi un departament intern de marketing, publicitate şi PR, care lucrează la promovarea acestor proiecte.

PROIECTELE EXCLUSIVE EUROMETROPOLA

Besta Residence -  2.400 mp construiţi

Pe malul lacului Buftea, într-una dintre cele mai apreciate zone rezidenţiale din apropierea Capitalei, se dezvoltă acum un nou proiect ce va cuprinde 8 reşedinţe private (vile P+1), o bază de agrement cu piscină, sală de fitness, cafenea şi un complex sportiv cu terenuri amenajate pentru fotbal şi tenis. Suprafaţa medie a locuinţelor este de 300 mp construiţi. Preţ: 1.300 euro/mp.

Sara Sea View – 19.000 mp construiţi

Sara Sea View (P+12) se construieşte acum în staţiunea Neptun-Olimp, în centrul zonei turistice, langa hotel Amfiteatru, la doar 130 m depărtare de plajă. Complexul oferă 128 de apartamente cu 3 sau 4 camere (cu suprafeţe ce variază între 90 şi 150 mp). Complexul este dotat cu BMS (Building Management System). Parterul este rezervat zonei de servicii: restaurant, cafenea, minimarket, sală de fitness, saună, sală de conferinţe. Preţ: 960 euro/mp+TVA.

Solaria Residence - 43.000 mp construiţi

Acest proiect este amplasat în vecinătatea Pădurii Băneasa şi cuprinde 15 vile cu structura S+P+2E+M ce oferă un total de 64 de apartamente cu 3 şi 4 camere. Apartamentele sunt dispuse câte unul pe fiecare etaj, iar accesul se va realiza cu ajutorul liftului. Preţul locuinţelor porneşte de la 150.000 euro (1400 euro/mp).

Casa Nova Corbeanca - 220.000 mp construiţi

Viitorul proiect Casa Nova va fi situat în lângă Pădurea Corbeanca şi va cuprinde aproximativ 800 de vile. Imobilele vor avea suprafeţe generoase, variind între 150 şi 450 mp, dispuse pe loturi de teren de 500, 700, 900 şi 1.200 mp. În cadrul acestui ansamblu vor fi disponibile mai mult de 40 de modele de vile. Proiectul prevede amenajarea unor locuri de joacă, spaţii verzi şi înfiinţarea unei gradiniţă, unui spital şi unui hotel. Preţ: 1.200 euro/mp

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro