Profesionalismul și atenția deosebită acordată nevoilor clienților în vederea oferirii de servicii prompte și personalizate sunt valori de bază ale agenției imobiliare Hitch&Mosher. Activitatea zilnică și eforturile permanente de îmbunătățire a performanțelor agenției au condus la obținerea unei distincții importante și, în același timp, au dezvoltat o motivație puternică pentru ridicarea standardelor și atingerea următorului nivel în dezvoltarea companiei.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat la mijlocul lunii octombrie, cea de-a XXI-a ediție a Topului Firmelor din Județul Timiș, eveniment marcat printr-o gală de premiere a celor mai performante firme din zonă. Agenția imobiliară Hitch&Mosher a fost distinsă cu locul al doilea în cadrul topului, la categoria Întreprinderi Mici, domeniul Servicii. Clasarea a reprezentat o recunoaștere a meritelor companiei în anul 2013, dar și a potențialului de dezvoltare pe care compania îl prezintă. În plus, evenimentul a scos în evidență competitivitatea mediului economic din județul Timiș, unde, pe cele mai importante domenii de activitate, există companii puternice, mari, medii, dar și mici care au un potențial important de creștere.
Județul Timiș prezintă o serie de avantaje pentru dezvoltarea afacerilor, dovadă fiind companiile multinaționale care își stabilesc aici sediul sau centrele de operațiuni. Printre aceste avantaje se numără forța de muncă specializată formată în centrul universitar timișorean, precum și căile de comunicații aeriene și rutiere care asigură accesul rapid către rețelele de comunicații europene. Pe lângă segmentul industrial, județul Timiș prezintă și un potențial important pentru dezvoltarea afacerilor în sectorul agricol.
Performanțele companiilor din județul Timiș fac posibilă menținerea tradiției evenimentului organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Pentru companiile incluse în top, acesta reprezintă un element de apreciere important, dar și de evaluare, de identificare a problemelor în vederea îmbunătățirii produselor sau serviciilor în beneficiul clientului final.
Pentru Hitch&Mosher, recunoașterea performanțelor prin poziția obținută în top reprezintă un reper important pentru situația domeniului de activitate, oferind totodată o perspectivă asupra direcțiilor de dezvoltare care urmează să fie abordate.
Despre Hitch & Mosher
Hitch & Mosher este o companie cu capital integral românesc, cu expertiză majoră în domeniul imobiliar, începând cu anul 2006. Este unul dintre principalii jucători de pe piața din zona de vest a țării, fiind implicată în majoritatea sectoarelor specializate pe care le presupune domeniul imobiliar, de la intermedieri de vânzări și de închirieri pentru persoane fizice până la identificarea și intermedierea de investiții în sectorul agricol.
» Preluat de pe LivePr.ro - Agenția imobiliara Hitch amp;Mosher obține o distincție importanta în cadrul Topului Firmelor din Județul Timiș
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro