AG2R Fond de Pensii, ce activează pe pilonul II de pensii, consideră legitimă cererea de a se garanta un randament minim egal cu rata inflaţiei şi propune ca soluţie emiterea de titluri de stat corelate cu indicele inflaţiei pentru perioade de 3, 5 sau 10 ani, pentru a oferi mijloace de plasament. Compania de administrare pe piaţa pensiilor private obligatorii a menţionat această soluţie ca răspuns la scrisoarea deschisă înaintată, miercuri, de şase organizaţii ale societăţii civile, care au cerut autorităţilor garantarea în legislaţie a unui randament minim anual egal cu rata anuală a inflaţiei în sistemul pensiilor private obligatorii (pilonul II). Organizaţiile respective propun ca acoperirea garanţiei să cadă în special în sarcina administratorilor.
Compania AG2R Fond de Pensii consideră totuşi că, în contextul economic din România, cea mai eficientă protecţie contra inflaţiei constă în diversificarea plasamentelor. Pentru a rezolva problema actuală, soluţia ar putea consta în emiterea de titluri de stat corelate cu indicele inflaţiei pentru perioade variabile, de trei, cinci sau zece ani. Aceasta ar permite soluţionarea problemei, fără să impună operatorilor constrângeri care i-ar priva pe salariaţii români să profite de conjuncturi mai favorabile pe viitor, se arată într-un comunicat.
"Trecutul recent al României, inflaţia foarte mare şi pierderile economiilor unor persoane din cauza falimentelor unor fonduri de investiţii şi bănci contribuie la amplificarea acestor temeri", se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii AG2R Fond de Pensii spun că regulile îi obligă pe operatori să investească economiile participanţilor prin intermediul anumitor instrumente financiare. Garanţiile legitime pe care salariaţii sunt îndreptăţiţi să le aştepte nu se pot înscrie decât în cadrul care le este impus operatorilor, adică cel al randamentelor pe pieţele financiare.
Reprezentanţii AG2R Fond de Pensii spun că multe ţări din Europa occidentală au adoptat un nivel minim garantat al randamentului pentru investiţiile contribuabililor, exprimat în funcţie de nivelul de randament mediu constatat pentru băncile centrale de pe pieţele financiare.
AG2R Fond de Pensii este rezultatul unui parteneriat între Asociaţia Franceză de Mutualitate AG2R, Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa şi Uniunea Naţională a Industriaşilor din România (UGIR 1903).
NewsIn
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro