Unii trec prin momentul casatoriei o singura data in viata. Altii o fac saptamanal, si mai mult decat atat, mai scot si ceva banuti la sfarsit. Si nu ma refer la de darul de nunta, ci la onorariul pe care acestia il percept pentru a organiza o nunta. Pentru ca acum vorbim despre organizatorii de nunti si de cat de profitabila poate fi o astfel de afacere.
Moda importata din occident s-a dovedit a fi in ultimii ani o idee de succes pentru cei care au ales sa organizeze nuntile altora. Iar raspunsul pozitiv primit din partea clientilor a transformat acest business intr-un trend copiat imediat de cei care au anticipat succesul.
Pornind de la ideea ca mirii, parintii si prietenii nu mai trebuie sa-si bata capul cu organizarea in detaliu a evenimentului, aceste agentii promit sa se ocupe de tot: de la muzica si tort, pana la alegerea decoratiunilor si a locatiei. Si cine nu ar vrea sa scape de tot acest stres si sa se bucure pe deplin de nunta sa?
O agentie cu servicii complete
Cele mai preferate agentii sunt cele care acorda un pachet de servicii cat mai complet. Iar din acest pachet nu ar trebuie sa lipseasca in mod normal:
- deocratiunile din flori si baloane;
- aranjamentele de masa, scaune si masini;
- jocurile de artificii si confeti;
- luminile si efectele speciale;
- fotograful si/sau cameramanul;
- corturile pentru nunti, in cazul in care nu se prefera restaurantul;
- invitatiile;
- bijuterii;
- cadourile;
- posibilitatea de a inchiria masini (limuzine sau masini de epoca);
- serviciile de sonorizare;
- serviciile de catering;
"Viata in doi incepe cu noi"
Aceasta este formula sub care a fost lansat la 15 august 2000 unul dintre cele mai cunoscute nume de piata de profil din Romania. Inca de la infiintare, Bon Mariage a dat tonul agentiilor full service din Romania. Compania, care are acum agentii in Bucuresti, Brasov, Galati, Constanta, Ploiesti si Ramnicu-Valcea, ofera solutii optime de consiliere, organizare si supervizare a evenimentelor nuptiale. Pana in acest moment Bon Mariage se mandreste cu o sfera de servicii din cele mai diverse, majoritatea unice pe piata romaneasca si cu un portofoliu de peste 1.000 de nunti organizate pana acum.
In ceea ce priveste deschiderea romanilor pentru aceste servicii, numarul cuplurilor care prefera o nunta organizata de specialisti creste de la an la an.
Alin Caraman, Directorul Bon Mariage ne-a declarat ca "daca in anul 2000, atunci cand am inceput activitatea noastra, erau doar cativa curajosi, acum estimam la un procent de 30-40% piata celor care apeaza macar in parte la o agentie de profil".
Cat costa o nunta la "cheie"?
Acelasi Alin Caraman precizeaza ca pretul pentru organizarea unei nunti de 100 de persoane "incepe de la 7.000-8.000 de euro". Dar daca perechea nu isi doreste un pachet complet, atunci pretul poate fi mult mai mic. Vlad Buzeanu, directorul unei alte agentii full-service, "Nunta ta Perfecta", este de parere ca in ultimul an numarul contractelor incheiate cu cuplurile din Romania, interesate sa apeleze la serviciile unui organizator de nunti a crescut conserabil in comparatie cu anul trecut. "Insa majoritatea clientilor nu aleg oferta de pachete complete. O mare parte dintre ei se axeaza in principal pe decoratiuni, iar de restul detaliilor ocupandu-se individual", a mai declarat Vlad Buzeanu.
"Nunta ta Perfecta" se descrie ca fiind partenerul ideal pentru cuplurile care vor sa se casatoreasca. "Vom fi alaturi de tine pas cu pas si te vom ajuta in mod prefesionist. Fara momente de panica, fara discutii inutile, fara nopti de nesomn", se descriu cei de la "Nunta ta Perfecta".
In ceea ce priveste valoarea unui contract, Vlad Buzeanu ne-a declarat ca tariful porneste de la 6.000 de RON pentru un pachet care nu include insa toate serviciile puse la dipsozitie de organizator. Si aici pretul este influentat de valoarea fiecarui serviciu alese, de natura decoratiunilor, a numarului de invitati, daca cuplul a inchiriat restaurantul fara a apela la agentie, etc.
Ca tot am pomenit de contracte, trebuie sa stiti ca toti organizatorii de nunti de pe piata romaneasca percep un avans, care difera de la agentie la agentie. La "Nunta ta Perfecta" acesta este spre exemplu de 10%, iar la Bon Mariage, in mod normal se achita un avans de 30 % la semnarea contractului. "Dar acest aspect este extrem de flexibil din partea agentiei", a tinut sa mai sublinieze directorul companiei.
Ce investitii cere o afacere de acest gen?
Ca orice afacere, organizarea nuntilor se poate transforma intr-un business extrem de profitabil. Insa pe langa flerul de afacerist, mai trebuie sa ai si inclinatie de organizator, simt estetic si bun gust, abilitatea de a anticipa dorintele cuplurilor cu privire la nunta lor de vis si nu in ultimul rand colaboratori de incredere si priceputi.
Pentru o imagine si mai clara legata de acest aspect, Alin Caraman de la Bon Mariage a declarat publicatiei noastre ca "infiintarea firmei a solicitat o investitie extrem de modesta, dar din 2000 pana in prezent tot profitul a fost reinvestit si astfel suma care a intarat in Bon Mariage este greu de cuantificat. Oricum este o suma din sapte cifre".
Ana Zidarescu
[email protected]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro