Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a sancţionat ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii cu amendă contravenţională în valoare de 0,5% din capitalul social, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei în domeniul pensiilor private obligatorii şi facultative. La Registrul Comerţului ING Asigurări de Viaţă era înscrisă, în februarie 2008 - data […]
Bugetele de venituri şi cheltuieli ale companiilor subordonate ministerelor, AVAS sau administraţiei locale vor fi prezentate spre consultare sindicatelor de ramură şi vor include o majorare a câştigului mediu brut lunar de maxim 60% din indicele de creştere a productivităţii muncii din unitate. Prevederile vor fi aplicate pentru regiile autonome, societăţile comerciale şi companiile naţionale […]
Ponderea creditelor intermediate de brokeri în totalul împrumuturilor pentru populaţie a fost anul trecut de circa 5%, urmând să ajungă la 7-8% în 2009 şi la circa 14% în termen de patru ani, afirma preşedintele Asociaţiei Române a Brokerilor de Credite (ARBC), Anca Bidian. Creditele pentru populaţie au totalizat anul trecut 21,48 miliarde de euro, […]
România a înregistrat şi în luna aprilie 2008 cea mai mare creştere în ritm anual a lucrărilor de construcţii (30%) din Uniunea Europeană (UE27), fiind urmată la distanţă de Slovenia (23,3%), Polonia (22,8%) şi Bulgaria (21%), potrvit statisticile Eurostat. Aceasta în timp ce în Uniunea Europeană (UE 27) lucrările de construcţii au înregistrat, în luna […]
Farmec Cluj Napoca, cea mai importantă companie producătoare de cosmetice din România, a anunţat miercuri, oficial, preluarea integrală a drepturilor de utilizare a mărcii Gerovital. Negocierile privind această tranzacţie, în valoare de 1,2 milioane euro, s-au derulat pe parcursul unui an, punând astfel capăt conflictului dintre Farmec SA Cluj şi Miraj Bucureşti, ce durează de […]
Trotter Restaurat, companie deţinută de omul de afaceri Cătălin Mahu, lansează franciza pentru restaurantele La Mama, care va fi acordată numai pentru amplasamente din afara Bucureştiului, şi îşi propune ca în următorii 5 ani să ajungă la o reţea de 50 de francizaţi. Francizatul urmeaza să plătească 35.000 euro, taxa de franciză, plus TVA, ce acoperă […]
Libra Bank va deschide, marţi, o sucursală destinată cu precădere comunităţilor de afaceri turcă si chineză, unitatea urmând să fie localizată în oraşul Voluntari, a informat, miercuri, instituţia de credit. Localitatea Voluntari a fost aleasă ca urmare a gradului ridicat de concentrare a investitorilor turci şi chinezi, potrvit unui comunicat de presa.
Raiffeisen Bank ofera marja de dobanda 0% p.a. la creditele din surse europene KfW aprobate pana la data de 13.07.2008. Clientii beneficiaza de marja promotionala de dobanda pana in ianuarie 2009, perioada in care dobanda creditului este ROBOR 1 luna. Dupa aceasta perioada, dobanda revine la nivelul standard pentru restul maturitatii creditului. Tipurile de credit […]
Când vine vorba de transport cu combustibil alternativ, japonezii sunt cât se poate de inventivi. O echipă de inventatori a realizat o maşină care merge cu apă. Aceasta a fost deja prezentată publicului la Osaka. Este vorba de o maşină cu un motor care transfromă hidrogenul în energie electrică. Inventatorii spun că şoferul are nevoie […]
Grupul german Daimler a ales Ungaria pentru noua fabrică Mercedez-Benz, unde va investi 800 de milioane de euro, în condiţiile în care pe lista posibilelor amplasamente din Europa de Est se aflau România şi Polonia, a anunţat miercuri compania. Noua uzină va susţine extinderea gamei de automobile compacte de la două la patru modele şi […]
Asociaţia Română a Brokerilor de Credite (ARBC) îşi va începe oficial activitatea la 1 iulie, având ca scop reglementarea sectorului de brokeraj de credite, stabilirea unui cod de etică pentru acest segment şi intermedierea dialogului cu autorităţile şi alte organizaţii. "Considerăm că înfiinţarea acestei asociaţii era absolut necesară pentru a legitima activitatea de broker de […]
Trei dintre cele mai bine cotate zone ale Capitalei au inregistrat in ultima luna scaderi dramatice ale preturilor apartamentelor, de circa 20%, potrivit unei analize realizate de ZF pe baza ofertelor de vanzare publicate pe anuntul.ro. Astfel, daca in mai un apartament de 80 de metri patrati in Aviatiei ajungea la 210.000 de euro, in […]
Preţul petrolului a coborât, miercuri, la bursele electronice din Asia, în aşteptarea creşterii producţiei de petrol, anunţată de Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, arată AFP. În schimburile matinale, preţul petrolului "light sweet crude", cu livrare în iulie, a scăzut cu 65 de cenţi, la 133,36 dolari/baril. Cotaţia petrolului Brent, din […]
Comisia Europeană a aprobat, marţi, preluarea operaţiunilor de asigurări ale Erste Bank de către Vienna Insurance Group (VIG), pentru 1,4 miliarde euro, cu condiţia ca grupul austriac să renunţe la Bank Austria Creditanstalt Versicherung în Austria şi la Unita, în România, transmite Reuters. "În Austria, tranzacţia ar fi conferit VIG o cotă de piaţă de […]
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a urcat, marţi, de la 'stabilă' la 'pozitivă' perspectiva ratingului Nokia, ca urmare a politicii financiare conservatoare a grupului, corelată cu evoluţia operaţională solidă şi cu generarea puternică de lichiditate, arată un comunicat al S&P. Standard & Poor's a confirmat, totodată, ratingul 'A' pentru credite pe termen […]
Grupul farmaceutic Sanofi-Aventis a anunţat că pregăteşte o ofertă în valoare de 40,04 miliarde coroane ceheşti (1,65 miliarde euro) pentru obţinerea unei participaţii majoritare la compania Zentiva, intrând în competiţie directă cu fondul de investiţii PPF, potrivit Reuters. Sanofi-Aventis este pregătit să ofere 1.050 coroane ceheşti (43,4 euro) pentru o acţiune Zentiva, în timp ce PPF […]
Serviciul de cablare structurată este pus la dispoziţia tuturor clienţilor companii, indiferent de marimea acestora. Serviciul consta in cablarea sediilor companiilor în funcţie de necesităţile acestora, indiferent de numărul de porturi solicitat. Unul dintre avantajele produsului este rapiditatea procesului de vânzare – instalare, costul lucrării fiind determinat de numărul de porturi solicitat de client. „Acest […]
Preţul gazelor naturale va creşte, din nou, la 1 iulie, cu mai puţin de 20%, după ce distribuitorii au solicitat o majorare de circa 25%, afirma şeful direcţiei de tarife din Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Sârbu. "Cu siguranţă va fi o creştere la 1 iulie, pana in 20%", a afirmat […]
Persoanele fizice autorizate şi întreprinderile familiale au posibilitatea, începând din 12 iunie, să depună online cererile de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), a anunţat, marţi, instituţia, care doreşte totodată să întroducă şi un sistem de plăţi electronice. Formularele necesare sunt disponibile pe site-ul sistemului de formulare electronice inteligentehttp://e-forms.onrc.ro, se arată într-un […]
Grupul financiar ceh PPF a lansat oficial marţi oferta de preluare a unui pachet de acţiuni Zentiva, la preţul de 950 de coroane pe titlu (38 euro), menţionând că ar putea majora preţul de achiziţie, a declarat purtătorul de cuvânt al PPF, Alexej Bechtin, potrivit MEDIAFAX Cehia. În prezent, PPF controlează un pachet de circa […]
Preţul petrolului a scăzut marţi sub 133 de dolari pe baril, după recordul istoric de aproape 140 de dolari pe baril atins în cursul şedinţei de luni, în condiţiile în care traderii sunt prinşi între deprecierea dolarului şi anunţul Arabiei Saudite de a majora producţia, transmite Reuters. Cotaţia ţiţeiului tranzacţionat la New York, destinat pieţei […]
Veşti proaste pentru cei ce vorbesc mult la telefon. În curând, vom plăti şi pentru apelurile pe care le primim. Totul a pornit de la Bruxelles. Comisarul european pentru societate informaţională şi mass-media, Viviane Reding, vrea să modifice regulile de tarifare în telefonia mobilă după modelul american. În paralel, vor scădea tarifele pentru apelurile efectuate. […]
Producatorul de coloranti si aditivi pentru mase plastice Romcolor 2000 si-a vandut recent fabrica din zona Semanatoarea din Bucuresti companiei Sema Parc, controlata de omul de afaceri Ion Radulea, contra sumei de 2,6 mil. euro, potrivit reprezentantilor celor doua companii. Romcolor 2000 este controlata de compania greceasca Plastika Kritis, cu un pachet de 78,9%, actionar […]
Observatorul Francizei va ajuta sa faceti cea mai buna alegere, in cazul in care va decideti pentru deschiderea unei retele in franciza si va ajuta cu cateva sfaturi demne de luat in seama, atunci cand te asezi la masa tratativelor: retelele de franciza de care e bine sa te feresti: • Vanzatorul de « vorbe […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro