2 septembrie 2008

Cresterea economica a Romaniei se va tempera puternic, pana la 4% in 2009

Creşterea economică a României se va tempera începând cu a doua parte a lui 2008, de la nivelul record de 8,8% în primul semestru al acestui an, ajungând la aproximativ 4% pentru întregul an 2009, a declarat, pentru NewsIn, Kenneth Orchard, senior economist în cadrul agenţiei de rating Moody's. "Avansul produsul intern brut (PIB) al […]

2 septembrie 2008

Derivatele Bursei din Sibiu s-au scumpit luni, pe volume triple

Lichiditatea Bursei de la Sibiu (Sibex) a depăşit de aproape trei ori nivelul înregistrat vineri, ajungând la 20 milioane lei (5,68 milioane euro), după revenirea la tranzacţionare a titlurilor SIF Oltenia, investitorii încheind 11.535 de contracte la termen, într-o şedinţă cu preţuri în urcare. În şedinţa precedentă, au fost încheiate 4.300 de contracte la termen, […]

2 septembrie 2008

Grupul Delhaize a anuntat ca a finalizat preluarea lantului romanesc de supermarketuri La Fourmi

Grupul belgian Delhaize a încheiat, luni, achiziţia lanţului de magazine La Fourmi din Bucureşti, prin intermediul subisidiarei sale Mega Image, potrivit unui comunicat al Delhaize. La Fourmi operează 14 magazine în Bucureşti. "Prin cumpărarea celor 14 magazine bine localizate în zona urbană, Mega Image îşi consolidează poziţia pe piaţa bucureşteană", a declarat directorul general al […]

2 septembrie 2008

Agentiile de turism pot rezerva bilete la CFR Calatori prin internet

CFR Călători a activat, de luni, serviciul de rezervare online a biletelor de tren în trafic intern, iar rezervările se pot face în limita a 25% din locurile existente pe tren, a declarat, pentru NewsIn, directorul de comunicare SNTFC, Alexandru Dumitru. Serviciul de rezervare online a biletelor se adresează, pentru început, companiilor care se acreditează […]

2 septembrie 2008

iPhone costa 249 de euro in Romania, 4 euro in Ungaria si 1 euro in Germania!

Sub deviza Romania - tara milionarilor, Orange vinde iPhone mai scump de 62 de ori decat alte companii de profil din alte state. iPhone, terminalul Apple lansat recent şi pe piaţa din România, este vândut în Ungaria la un preţ începând cu 4 euro (990 de forinţi) la un abonament de 42 de euro. T-Mobile […]

1 septembrie 2008

Intreprinzatorii se orienteaza catre finantarea prin listare la bursa

Numarul intreprinzatorilor romani interesati de listarea companiilor la bursa, ca solutie de finantare, a crescut in ultima perioada ca urmare a conditiilor severe de creditare impuse de banci, sustin specialistii KD Capital Management. In cadrul unui seminar organizat in colaborare cu Confederatia Patronala din Industria Romaniei (CONPIROM), pe tema “Finantarea companiilor prin listarea la bursă”, […]

1 septembrie 2008

Singurul jucator dedicat IMM-urilor de pe piata financiara isi extinde reteaua

Prin deschiderea a trei noi reprezentante, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a ajuns in aceasta toamna sa opereze prin intermediul a 12 reprezentante, 4 sucursale si trei filiale-fonduri locale de garantare. Noile reprezentante au fost deschise in judetele Salaj, Arad si Giurgiu, FNGCIMM SA-IFN avand in acest moment cea mai dezvoltata retea […]

1 septembrie 2008

MOL a primit unda verde pentru lansarea ofertei de preluare a companiei croate INA

Compania ungară MOL, care a respins recent o ofertă de preluare făcută de OMV, a obţinut aprobarea autorităţilor croate de reglementare pentru preluarea unei deţineri în compania INA, relatează, luni, Reuters. MOL, care deţine deja un pachet de 25% din acţiunile INA, cea mai mare companie de vânzări cu amănuntul de benzină din Croaţia, a […]

1 septembrie 2008

Lumanarile decorative al marcilor Gucci si Lamborghini se fabrica la Fantanele!

La un atelier din comuna arădeană Fântânele se confecţionează lumânări decorative pentru piaţa occidentală, printre clienţi fiind şi constructorul de autoturisme Lamborghini, concernul Gucci sau casa de modă Missoni, transmite corespondentul NewsIn. În fiecare lună, la atelierul din Fântânele sunt produse aproximativ şase tone de lumânări, iar 99 la sută din producţie este destinată exportului. […]

1 septembrie 2008

Rata medie lunara platita la un credit pentru o locuinta noua in Bucuresti ajunge la 8-12 euro/mp

Rata medie lunară care trebuie plătită pentru un credit de achiziţie a unei locuinţe într-un complex rezidenţial din Bucureşti este de 8-12 euro/metru pătrat, în condiţiile în care cele mai multe dintre apartamente au preţuri cuprinse între 1.200-1.800 euro/mp, potrivit companiei poloneze REAS, citat de Mediafax.ro Nivelul ratei lunare a fost calculat la un grad […]

1 septembrie 2008

Cati romani au pedalat pe biciclete in prima luna de la lansarea Cicloteque

Ce au in comun Paris, Amsterdam si Bucuresti? Din august, ideea unui serviciu public de inchirieri biciclete a devenit o realitate si pentru bucuresteni. Proiectul, aparut la initiativa ONG-ului MaiMultVerde cu sprijinul UniCreditTiriac Bank, incurajeaza romanii sa isi lase masinile acasa si sa pedaleze pe strazile Capitalei, pentru a reduce emisiile cauzate de traficul rutier.  […]

1 septembrie 2008

Lira sterlina in picaj:cel mai redus nivel din toate timpurile in raport cu euro

Lira sterlină a scăzut, luni, până la cel mai redus nivel din toate timpurile în raport cu moneda euro, după ce secretarul Trezoreriei Marii Britanii, Alistair Darling, a afirmat că ţara se confruntă cu cea mai severă criză economică din ultimii 60 de ani, transmite AP.             În şedinţa de tranzacţionare de luni dimineaţă, moneda […]

1 septembrie 2008

Cresterea economica record sustine leul, dar nu este motiv de majorare a dobanzii cheie

Avansul record al economiei româneşti din prima jumătate a acestui an a fost alimentat, probabil, de creşterile peste aşteptări în construcţii şi agricultură şi va duce la aprecierea leului, dar nu va determina o decizie de majorare a dobânzii cheie de către BNR, cred analiştii. Produsul intern brut (PIB) a fost de 195,8 miliarde lei […]

1 septembrie 2008

88% din administratorii IT au declarat ca ar fura secretele corporative in cazul concedierii!

Majoritatea personalului IT este dispusă să fure informaţii sensibile despre companie, inclusiv parolele directorilor şi detalii despre clienţi, în cazul unei eventuale disponibilizări, conform unui nou sondaj facut de Cyber-Ark, citat de site-ul de specialitate itworld.com. Potrivit studiului Cyber-Ark, 88% din administratorii IT au declarat că ar fura secretele corporative, în cazul în care acestea […]

1 septembrie 2008

Avionul companiei Jet Tran Air a fost lovit de o masina de intretinere in Atena!

Aproape 170 de pasageri au fost blocaţi cinci ore pe Aeroportul Otopeni din cauza cursei charter Jet Tran Air, care a ajuns pe aeroport cu întârziere, a declarat luni, pentru agenţia NewsIn, directorul de comunicare al aeroportului Otopeni, Valentin Iordache. "Aproape 170 de pasageri sunt blocaţi de cinci ore pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni), deoarece cursa charter […]

1 septembrie 2008

Afaceri in familie: salariatii Oltchim au devenit actionari ai unei firme infiintate de conducere

Peste 2.000 de angajaţi ai producătorului de îngrăşăminte Oltchim SA au subscris acţiuni la o majorare de capital a firmei Oltchim MBO, înfiinţată de conducere în iulie cu scopul anunţat de a "răspunde nevoii urgente de finanţare şi dezvoltare a combinatului", arată, luni, un comunicat al Oltchim. Astfel, în mai puţin de o săptămână de […]

1 septembrie 2008

Interamerican are un nou director de resurse umane

Asiguratorul Interamerican Group, controlat de grupul olandez Eureko, are din iulie un nou director de resurse umane, în persoana Mihaelei Manatu, care a mai ocupat poziţii de conducere la companii precum Vodafone România, Raiffeisen Bank şi Philip Morris România, anunta compania. Noul director al Interamerican Group, companie multinaţională cu peste 200 de angajaţi, va fi […]

1 septembrie 2008

49 din 250: case la negru in regim hotelier, in capitala!

Doar 49 dintre apartamentele şi garsoniere închiriate în regim hotelier în Capitală sunt clasificate, adică funcţionează legal, potrivit datelor furnizate NewsIn de Ministerul Turismului. Surse din piaţă estimează că, în Bucureşti, există circa 250 de garsoniere şi apartamente destinate închirierii în regim hotelier, iar la nivelul întregii ţări nu se pot face deocamdată evaluări. Oficial, […]

1 septembrie 2008

DEGI a finalizat preluarea centrului comercial IRIS, cu 140 milioane euro

Fondul de investiţii Deutsche Gesellschaft fur Immobilienfonds (DEGI), parte a Aberdeen Property Investors Group din Scoţia, a finalizat preluarea centrului comercial Iris din cartierul Titan din Capitală, de la grupul de firme Avrig 35, tranzacţie în valoare de peste 140 milioane de euro. "Tranzacţia se ridică la circa 140 de milioane de euro. Proiectul din […]

1 septembrie 2008

Asaltul Pizza Hut in patria sarmalelor i-a adus lui Badea 10 milioane de euro

Pizza Hut estimează o cifră de afaceri de aproximativ 10 milioane de euro pentru anul 2008, potrivit unui comunicat al firmei. Restaurantele Pizza Hut au înregistrat o cifră de afaceri de cinci milioane de euro, în primele şase luni ale anului 2008, în creştere cu aproape 27 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului […]

1 septembrie 2008

2009-2010: peste 2.000.000 mp spatii de birouri inchiriabili in Bucuresti

Ce se intampla azi pe piata imobiliara? Scad preturile, cresc, s-a blocat piata, nu s-a blocat, se investeste in continuare? ...Toate sunt intrebari cu care suntem zilnic bombardati. Aceste intrebari sunt normale in momentul in care piata imobiliara romaneasca se apropie cu pasi constanti de maturizare. Piata incepe sa se stabilizeze, dezvoltatorii se orienteaza sa […]

1 septembrie 2008

Romtelecom va utiliza platforma Google pentru conturile de e-mail Clicknet

Romtelecom va utiliza platforma Google pentru conturile de e-mail Clicknet începând cu luna septembrie 2008, ca urmare a unui parteneriat încheiat între cele două companii, potrivit unui comunicat de presă al companiei de telefonie. Potrivit comunicatului, utilizatorii de e-mail Romtelecom-Clicknet vor beneficia de toate avantajele oferite de Platforma Google Apps, cum ar fi capacitatea de […]

1 septembrie 2008

China baga viteza si introduce cel mai rapid tren din lume pe ruta Pekin-Shanghai

China vrea să introducă cel mai rapid tren din lume pe tronsonul feroviar ce va lega oraşele Pekin şi Shanghai, acesta urmând să atingă o viteză maximă de 380 kilometri/ora, fiind fabricat prin tehnologie proprie, a anunţat luni cotidianul China Daily. Potrivit inginerului-şef adjunct în cadrul ministerului de căi ferate, Zhang Shuguang, citat de cotidianul […]

1 septembrie 2008

Urmeaza o recesine pe piata electronicelor? Producatorii de electrocasnice se pregatesc de scaderi

Sectorul media rămâne încă una dintre cel mai active pieţe din România. Analiştii estimează că acest segment va înregistra în 2008 o creştere de până la 22%. Potrivit studiului Media Fact Book, prezentat de compania Initiative România, piaţa media se află însă în uşoară scădere însă faţă de 2007, când crescuse cu 32 de procente. […]

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro