Afaceri in franciza cu lenjerie intima

14 noiembrie 2006

Daca ai o experienta vasta in domeniul textilelor si un spatiu de 80 de metri patrati, te poti considera un investitor de succes in ceea ce priveste businessul cu lenjerie intima. In acest sens iti recomandam o marca de succes, franciza Palmers, ideala pentru intreprinzatorii incepatori. O alta conditie esentiala pentru... francizati este ca spatiul sa fie plasat pe una din marile artere sau in centre comerciale din orasele cu peste 100.000 de locuitori. In relatia francizor – francizat, Palmers se angajeaza sa ofere francizatului training, atat pentru echipa manageriala cat si pentru personal, sa-i furnizeze acestuia o colectie pe sezon, sa se implice in amenajarea magazinului si in furnizarea, gratuit, a materialelor necesare decorarii vitrinelor. Totodata, se obliga sa sustina si sa consilieze activitatile de promovare la nivel regional.

O colectie non-conformista si sexy

Principlala linie Palmers releva valorile brand-ului: un look sexy, modern, care se potriveste perfect stilului seducator. Palmers Selezione este insa linia "premium", creata in Italia, dupa cele mai noi trend-uri. Aceasta companie a dezvoltat pentru clientele sale trei linii de produse, fiecare cu caracteristica sa. Astfel, colectia reprezinta un magnet pentru diferite segmente ale publicul feminin. Intr-un cuvant, linia Palmers Paradise cuprinde o varietate de produse adresate persoanelor cu un stil metropolitan si sexy. Se adreseaza acelor femei care vad intr-un produs de lenjerie intima mai mult decat utilitatea, il vad ca pe o caracteristica a lor, a vietii pe care o traiesc si a valorilor in care cred.

Daca te-ai decis sa abordezi o astfel de afacere, trebuie sa ai in vedere cele doua categorii de produse: standard si de top. Articolele standard sunt produse de succes, cu un stil clasic, care pot fi gasite in mod constant in magazine. Pe de alta parte, linia de articole de top fac parte din colectii speciale, iar in functie de trend, acestea raman in magazinele Palmers doar in sezonul in care au fost lansate. Sarbatorile (vezi Valentine's Day, Craciunul!) sunt ocazii cu care Palmers arata clientilor ca in magazinele sale pot gasi articole speciale pentru astfel de momente.

Totodata, atributele brandului trebuie impachetate in asa fel incat sa atraga atentia. In acest sens, Palmers investeste in design-ul magazinelor sale, in training-ul personalului si in decorarea vitrinelor care sunt vazute drept cel mai eficient mediu de promovare. In calitate de francizor, Palmers isi sprijina partenerii pe tot parcursul procesului de lansare a magazinului. El se ocupa si de imaginea noilor locatii, menita sa mentina acelasi standard inalt al francizorului.

Despre Palmers

Primul magazin Palmers a fost deschis in 1914, in Austria, iar in 1935 a fost inaugurat primul magazin in sistem de franciza. In prezent sunt aproximativ 346 de magazine Palmers, in 18 tari precum Austria, Germania, Italia, Serbia, Ungaria etc. Succesul de peste 90 de ani este o dovada a standardelor ridicate mentinute, atat in ceea ce priveste magazinele cat si a personalului. Desigur, marca Palmers a fost sustinuta si de campanii publicitare puternice. Mai multe informatii despre franciza Palmers puteti afla de la consultantii Thinkbig Consultants.

Nicoleta Margineanu
[email protected]

 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro