Afacerea la cheie nu ofera profituri mari

16 august 2006

Franciza sau afacerea la cheie, cum mai este denumita, este intr-un continuu proces de dezvoltare. Si asta deoarece sunt afaceri simple, usor de demarat iar ofertele cresc. In schimb, profiturile nu sunt intotdeauna pe masura asteptarilor. Conform specialistilor in domeniu, desi francizele sunt intr-o continua expansiune, piata romaneasca pe acest segment este destul de redusa fata de statele unde fenomenul a cunoscut o mai mare amploare.

Potrivit datelor IMO Group, realizatorul primei francize 100% romanesti, in Romania se deschid in medie 4 francize pe luna, in schimb in SUA, o franciza se deschide la fiecare 17 minute. Pe piata romaneasca, cele mai multe francize sunt cele in domeniul retailului si comertului, ponderea acestora ajungand pana la aproximativ 56% din totalul francizelor, dintre care doar 25% din ele sunt romanesti.

Franciza este cel mai sigur tip de afacere, dar lucrul asta nu te imbogateste peste noapte. De fapt, profiturile sunt chiar moderate, francizorul fiind cel ce dimensioneaza profiturile persoanei  francizate. Sau, altfel spus, pretul platit de francizat pentru faptul ca primeste o afacere la cheie cu riscuri foarte mici este tocmai imposibilitatea de a obtine venituri exorbitante.

Spre deosebire de o afacere de la zero, al carei sanse sa se dezvolte in primii trei ani sunt reduse la 30%, riscurile, pe care si le asuma un agent economic devenind francizor, se reduc semnificativ. Si asta deoarece produsul pe care il ofera pietei este deja cunoscut si in plus primeste si instruirea, asistenta si publicitate nationala. Inainte de a incepe o astfel de afacere, trebuie luat in considerare pretul pe care il platesti pentru a intra. Acesta depinde de tipul de afacere si variaza de la zero lei la cateva milioane de euro. In acest pret intra si taxa pentru instruirea personalului.

Cosmina Doicu
[email protected]

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro